Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Dosarul Belina: Victor Ponta și Robert Cazanciuc, citați ca martori la următorul termen din dosar

By Andreea Traicu , in Justitie Politic Stirile zilei , at 26 ianuarie 2021 Etichete: ,

Victor Ponta, fost premier, și Robert Cazanciuc, fost ministru al Justiției, vor fi audiați, pe 23 februarie, la Tribunalul București, în calitate de martori, în dosarul Belina.

DNA acuză că părți din Insula Belina și brațul Pavel ar fi fost trecute ilegal din propritatea statului în cea a Consiliului Județean Teleorman pentru ca, mai apoi, să ajunga sub controlul controversatei companii Tel Drum, în spatele căreia s-ar fi aflat Liviu Dragnea.

Anchetatorii susţineau, în rechizitoriu, că fostul preşedinte al PSD se comporta „cel puţin ca un adevărat posesor al imobilelor, din moment ce el era principalul beneficiar al zborurilor cu elicopterul în zona insulei Belina”. În noiembrie 2020, Guvernul a adoptat o hotărâre prin care s-a dispus ca Insula Belina să revinî în administrarea Apelor Române.

Daniel Chiţoiu: Ministerul Finanţelor aviza acest proiect din punct de vedere al gestiunii și patrimoniului statului

La termenul de marţi a fost audiat Daniel Chiţioiu, fost ministru al Finanţelor în Guvernul Ponta.

„Eu eram vicepremier și ministrul Finanţelor Publice. Aveam în subordine direcția de reglementare a actelor normative. Eu contrasemnam actele care mi se prezentau. În cazul în care actele aveau obiecții la ministerele inițiatoare, acestea se transmiteau ministerului inițiator pentru a se pune de acord, după care se semna inițiativa legislativă.

În ședința de guvern se discutau și în cazul în care erau însușite de ministerul inițiator, actul se adopta de către premier. Niciun act normativ nu putea sa fie publicat în MO fără a se pune de acord asupra actului și fără a se discuta cu consiliul legislativ. În speța de față, Ministerul Finanţelor aviza acest proiect din punct de vedere al gestiunii și patrimoniului statului. Fără avizul Ministerului Justiției nu se putea adopta niciun act normativ. În ședința de guvern, în cazul în care nu exista o înțelegere asupra observațiilor, atunci actul normativ se reportaj către o alta ședința de guvern. Doamna Shhaideh nu mi-a solicitat nicio urgentare”, a declarat Daniel Chițoiu, fost ministru al Finanțelor, la şedinţa de judecată de marţi.

Acuzaţiile DNA

Pe 27 iunie 2018, procurorii DNA au trimis-o în judecată pe Sevil Shhaideh pentru abuz în serviciu în dosarul Insula Belina. În același dosar era acuzată și  Rovana Plumb, dar, în cazul ei, cauza a fost închisă pentru că parlamentarii au refuzat cererea DNA de începere a urmăririi penale.

Alături de Shhaideh, au mai fost trimişi în judecată Ionela Stoian, la data faptei director în cadrul M.D.R.A.P, pentru complicitate la abuz în serviciu şi Ionuţ Adrian Gâdea, la data faptei preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, pentru complicitate la abuz, dar și alţi funcţionari publici.

„În anul 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel (cu suprafaţă de 278,78 ha, respectiv 45 ha), situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private. Pentru realizarea transferului de proprietate a fost adoptată H.G. 943/2013, act cu caracter individual prin care au fost încălcate o serie de dispoziţii legale”, se arată în rechizitoriu.

Prejudiciul este estimat de procurori la 3.237.800 lei, reprezentând valoarea totală a celor două bunuri imobile ieşite din patrimoniul statului. În cursul lunii ianuarie 2014, după adoptarea HG 943/2013 prin care se consfințea trecerea Insulei Belina şi a Braţului Pavel în proprietatea județului Teleorman şi în administrarea Consiliului Județean, în calitate de preşedinte al C.J. Teleorman, Gâdea ar fi făcut demersuri astfel încât, pe baza HG 943/2013, să creeze posibilitatea încheierii a trei contracte de închiriere între Consiliul Judeţean Teleorman pe de o parte și o societate comercială și o altă persoană pe de altă parte.

Contractele, având ca obiect părți din insula Belina și brațul Pavel al fluviului Dunărea (în suprafață totală de 80 ha), au fost încheiate pe o perioadă de 10 ani, fără organizarea unei licitaţii şi fără iniţierea şi parcurgerea procedurii de emitere a unei hotărâri de consiliu judeţean.

Ca urmare a acestei din urmă fapte, prejudiciul creat în dauna județului Teleorman este estimat la valoarea de 5.646.237 lei (defalcat pe contractul nr 1: 2.029.202,09 lei, contractul nr. 2: 2.743.880,93 lei şi contractul nr. 3: 842.364,76 lei), ceea ce reprezintă și folosul obținut de beneficiarii contractelor de închiriere.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *