Dosarul ANRP în care este judecată Alina Bica a fost suspendat de Instanța Supremă/ Se așteaptă decizia CJUE în cazul completurilor specializate
Instanța Supremă a suspendat judecarea în apel a dosarului Alinei Bica până la pronunțarea Curții de Justiție a Uniunii Europene, căreia ÎCCJ i-a trimis mai multe sesizări, începând cu luna aprilie 2019, în care îi cere să se pronunțe privind aplicarea deciziei CCR, de rejudecare a unor dosare decorupție, fiindcă instanțele de trei judecători care le-au judecat nu au fost specializate în cazuri de corupție.
Mai multe dosare de corupție, printre care și cele în care sunt acuzați Elena Udrea, Darius Vâlcov, Traian Berbeceanu, au fost suspendate până când CJUE va da o soluție în acest caz.
Fosta șefă a DIICOT, Alina Bica a fost achitată, în iunie 2018, în dosarul privind restituirea frauduloasă a unor despăgubiri către un om de afaceri de ANRP, Bica fiind acuzată de luare de mită şi abuz în serviciu din perioada în care era secretar de stat în Ministerul Justiției și membru în comisia de stabilire a despăgubirilor din cadrul Agenției Naționale de Restituire a Proprietăților.
În același dosar, omul de afaceri Dorin Cocoș a fost condamnat la o lună și zece zile cu executare pentru trafic de influență, iar fiul acestuia, Alin Cocoș, a fost achitat.
Înainte de pronunțarea sentinței, Bica a plecat din România în Costa Rica.
Alina Bica a fost dată în urmărire, pe 27 noiembrie 2019, după condamnarea definitivă la 4 ani de închisoare cu executare primită într-un alt dosar.
Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More on that Topic: mainnews.ro/dosarul-anrp-in-care-este-judecata-alina-bica-a-fost-suspendat/ […]
… [Trackback]
[…] There you can find 93084 additional Information on that Topic: mainnews.ro/dosarul-anrp-in-care-este-judecata-alina-bica-a-fost-suspendat/ […]