DOCUMENT Nereguli depistate de IGSU după controlul realizat la Constanţa: Timpii operativi de alertare şi ajungere la locul intervenţiei, transmişi şi consemnaţi parţial. Mijloacele de comunitare nu au fost utilizate
Inspectoratul pentru Situații de Urgență anunță că au fost depistate mai multe nereguli privind rapoartele operative în cazul intervenției la incendiul de la Constanța în urma căruia o femeie a murit după ce s-a aruncat de la etajul 6. Conducerea IGSU anunță că trei ofițeri cu funcții de conducere ai ISU Constanța sunt cercetați disciplinar, iar patru subofițeri au fost sancționați. De asemenea, personalul din dispeceratul ISU Constanța și din cadrul Detașamentului de Pompieri Palas-Constanța a fost sanționat.
„Comisia de verificare, constituită din ofițeri ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, a identificat pe timpul acțiunii mai multe disfuncționalități în ceea ce privește conținutul rapoartelor operative, stabilit prin reglementări incidente, în sensul transmiterii și consemnării parțiale ori eronate a timpilor operativi de alertare și de ajungere la locul intervenției, respectiv neutilizarea mijloacelor de comunicații pe care personalul operativ le avea la dispoziție”, transmite IGSU.
Citeşte RAPORTUL IGSU după controlul dispus la Constanţa
Măsurile dispuse de conducerea IGSU
„Având în vedere disfuncționalitățile constatate de comisia de verificare, conducerea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a dispus următoarele măsuri:
a) efectuarea cercetării disciplinare prealabile, potrivit dispozițiilor Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu completările și modificările ulterioare,a trei ofițeri cu funcții de conducere de la nivelul ISU Constanța, întrucât gravitateafaptelor săvârșite impune aplicarea unor sancțiuni mai aspre, în corelare cu disfuncțiile create în activitatea instituției. Doi dintre ofițerii în cauză aveau atribuții directe în menținerea în stare de operativitate a tehnicii din dotare.
Tehnica de intervenție fiind defectă, în speță autospeciala de intervenție și salvare de la înălțime, nu au solicitat fondurile financiare necesare efectuării reparațiilor și introducerii în timp scurt în stare de operativitate a autospecialei, deși la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență aceste fonduri erau disponibile. Cel de-al treilea ofițer a manifestat superficialitate în asigurarea pregătirii de specialitate a personalului operativ din subordine la un nivel adecvat îndeplinirii misiunilor din competență și nu a dispus măsuri pentru corectarea disfuncționalităților nici la locul intervenției, unde a fost prezent.
b) sancționarea disciplinară a patru subofițeri din cadrul ISU Constanța, pentru nerespectarea normelor privind echiparea la locul intervenției și coordonarea acțiunilor de intervenție;
c) sancționarea personalului operativ cu atribuții de gestionarea apelurilor de urgență și de coordonare a resurselor alocate intervenției, personal din dispeceratul ISU Constanța și din cadrul Detașamentului de Pompieri Palas-Constanța.
d) începând cu data de 19.02.2021, din ordinul Inspectorului General al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în toate unitățile operative subordonate se vorefectua reinstruirea personalului privind aplicarea procedurilor operaționale de intervenție pe tipuri de risc și verificarea stării tehnice și de întreținere a mijloacelor de intervenție”, informează Inspectoratul.
Sursa foto: ziarroman.ro
Comentarii
… [Trackback]
[…] Info on that Topic: mainnews.ro/document-nereguli-depistate-de-igsu-dupa-controlul-realizat-la-constanta-timpii-operativi-de-alertare-si-ajungere-la-locul-interventiei-transmisi-si-consemnati-partial-mijloacele-de-comunitare-nu-a/ […]