Wednesday, January 19, 2022
Jurnalism corect


DOCUMENT | Dezvăluiri din scandalul de corupție din jurul magistralei 4 de metrou. Cum și-ar fi negociat șefi din Ministerul Transporturilor șpaga la restaurant: Prioritățile se pot schimba

By Robert Madaianu , in Analize & Investigatii Justitie Stirile zilei , at 10 ianuarie 2021 Etichete: , , , ,

Investiții guvernamentale în domeniul transporturilor, decise la restaurant, pe bază de șpagă. Este principala concluzie desprinsă din acuzațiile lansate de DNA împotriva unui fost secretar de stat și a unui fost consilier din Ministerul Transporturilor. Este vorba de Valentin Preda, considerat un apropiat de Radu Mazăre și de Gabriel Bohâlțeanu, acesta din urmă fiind cel care a ocupat funcția de consilier.

La baza afacerii stă prelungirea magistralei 4 de metrou din București. Este vorba, mai precis, de două stații (Laminorului și Lac Străulești), un tunel de 1,3 km, un depou, un terminal multimodal și Park&Ride, precum și principalele dotări cu instalațiile și echipamentele necesare pentru punerea în funcțiune cu călători.

După schimbarea guvernului, în 2012, și venirea la putere a Executivului condus de Victor Ponta, au apărut zvonuri potrivit cărora noua putere nu mai e interesată prea mult de acest proiect.

Prin urmare, Preda și Bohâlțeanu ar fi cerut 750.000 de euro de la cei care primiseră contractul, promițând că vor interveni pentru ca lucrarea să rămână pe lista de priorități a noului guvern, se arată în rechizitoriul obținut și consultat de Main News.

Lucrarea a fost câștigată de Asocierea ASTALDI SPA – S.C. SOMET S.A. – S.C. TIAB SA – S.C. UTI CONSTRUCTION & FACILITY MANAGEMENT S.A.

„Prioritățile se pot schimba”

În acest sens, la data de 20.06.2012, martorul s-a deplasat la Ministerul Transporturilor unde a luat legătura cu noul secretar de stat, inculpatul Preda Răducu Valentin. În cursul discuției purtate, la care a asistat și inculpatul Bohâlțeanu Tudor Gabriel, acesta i-a confirmat că lucrările la Magistrala 4 de metrou nu mai reprezintă o prioritate pentru Ministerul Transporturilor dar că ”prioritățile se pot schimba” și, pentru ca finanțarea proiectului să devină prioritară, să ia legătura cu inculpatul Bohâlțeanu Tudor Gabriel, ce i-a fost prezentat martorului în calitate de consilier. Din declarația martorului denunțător rezultă că în urma discuției purtată cu inculpatul Preda Răducu Valentin, a înțeles ca pentru ca lucrările la Magistrala 4 să fie finanțate, i se solicită bani, inculpatul dându-i de înțeles că depinde de el dacă guvernul va confirma finanțarea lucrării”, arată procurorii în rechizitoriu.

Negocieri la restaurant

După aproximativ 2-3 zile, arată anchetatorii, martorul a decis să ia legătura cu Bohâlțeanu și să discute cu acesta pentru a vedea care sunt pretențiile.

„Întâlnirea a avut loc la restaurantul (….) din zona Domenii, iar în cadrul discuției inculpatul Bohâlțeanu Tudor Gabriel a reiterat spusele inculpatului Preda Răducu Valentin, privind lipsa de interes a guvernului în finanțarea proiectului, asigurându-l, însă, că ei pot menține investiția în lista de priorități a guvernului dacă martorul va plăti suma de 750.000 euro, despre care a precizat că sunt pentru el și pentru inculpatul Preda Răducu Valentin”, se arată în rechizitoriu.

Procurorii spun că martorul a fost de acord cu cererea lui Bohâlțeanu, însă a spus că nu poate remite o astfel de sumă în numerar.  S-a ajuns la varianta unui contract fictiv, încheiat cu o societate din domeniul construcțiilor civile.

A doua zi, tot la restaurantul (….)din zona Domenii, inculpatul Bohâlțeanu Tudor Gabriel i l-a prezentat martorului denunțător pe inculpatul(….), reprezentantul societății (….)SRL, cu care urma să se încheie contractul fictiv”, arată DNA.

În cazul anulării licitației, firma care primise contractul ar fi pierdut peste 500.000 euro, reprezentând costurile pregătirii licitației și ar fi fost nevoită să concedieze personalul ce urma să fie relocat de la alte lucrări deja finalizate, acestea fiind motivele pentru care reprezentantul companiei ar fi acceptat să dea șpaga, după cum le-a explicat anchetatorilor.

Unde au ajuns banii

Ca urmare a pretinderii de bani formulată de Preda și Bohâlțeanu, reprezentantul companiei ar fi plătit, în total, 4.152.541 lei cu TVA, acuză procurorii.

În perioada 3.07.2012 –18.09.2012 inculpatul Bohâlțeanu Tudor Gabriel a primit indirect, în contul societății (….)SRL, pentru sine și pentru numitul Preda Răducu Valentin – secretar de stat în Ministerul Transporturilor, suma de 4.152.541 lei. (…) Din suma totală, 3.020.500 lei a fost transferată pentru sine, diferența de 1.132.041 lei reprezentând beneficiul realizat de inculpatul (….)(661.613 lei) care, în calitate de complice, l-a ajutat pe Bohâlțeanu Tudor Gabriel la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în varianta primirii de bani, respectiv taxele datorate de societatea (….) SRL bugetului consolidat al statului. În ceea ce îl privește pe inculpatul Preda Răducu Valentin, din probele administrate în cauză a rezultat că la acesta nu a mai ajuns vreo sumă din cele astfel încasate, susține DNA.

Tot în contextul schimbării Guvernului, mai spun procurorii, Bohâlțeanu Tudor Gabriel, în calitate de consilier al ministrului Transporturilor, i-ar fi cerut unui om de afaceri, în perioada 7 mai – 16 mai 2012, 10 % din valoarea contractelor pe care firmele omului de afaceri le aveau încheiate cu Compania Națională de Aeroporturi București SA.

În schimb, ar fi promis că, datorită influenței pe care o are asupra decidenților din Ministerul Transporturilor și Compania Națională de Aeroporturi București SA, va determina plata la termen a facturilor emise de firmele respective și va stopa încercarea de reziliere a acestor contracte de către conducerea companiei.

În perioada 26 octombrie – 9 noiembrie 2012, inculpatul Bohâlțeanu Tudor Gabriel, în considerarea exercitării influenței sale în scopurile descrise anterior, i-ar fi pretins aceluiași om de afaceri, prin intermediar, suplimentarea sumelor de bani.Ca urmare a pretinderilor, în perioada 27 iunie – 13 decembrie 2012, ar fi primit indirect, în contul a trei societăți suma de 2.154.821 lei, primire justificată prin contracte fictive”, potrivit DNA.

Consilierul a recunoscut

Tudor Gabriel Bohâlțeanu, fost consilier al ministrului Transporturilor, a recunoscut faptele de trafic de influență și spălare de bani.

Potrivit DNA, el a încheiat un acord cu anchetatorii, prin care acceptă o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare.

La stabilirea cuantumului pedepsei s-a avut în vedere faptul că inculpatul a fost condamnat definitiv la data de 8.04.2019 de Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru fapte concurente”, mai spun procurorii DNA.

DOCUMENT Rechizitoriu anonimizat

CITEȘTE ȘI: Dezvăluiri din dosarul fostului șef al drumurilor din Constanța | DNA: Afaceri cu privilegiați și controlabili, o achiziție la două zile

Foto: bucurestiulmeudrag.ro

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW