Dispar samsarii de spaţii comerciale din Sectorul 6 / Ciprian Ciucu: La revedere băieţilor deştepţi cu subînchirierile!
Primăria Sectorului 6 anunţă că în Consiliul Local al Sectorului 6 s-a votat un proiect al Administraţiei Comerciale Sector 6 privind modul în care se pot închiria terenuri şi construcţii publice şi private. Astfel, spaţiile scoase la licitaţie de Primăria Sectorului 6 nu vor mai putea fi subînchiriate la preţuri de 2, 3, chiar 4 ori mai mari. Practica de a închiria spaţii de la stat şi de a le subînchiria mai departe la preţuri mai mari va dispărea în Sectorul 6 al Capitalei. De acum, fiecare act de închiriere va conţine reguli stricte şi se aprobă de Consiliul Local, mai precizează instituţia.
„Adio, „şmecheri din comerţ!”. Consiliul Local al Sectorului 6 a votat un proiect al Administraţiei Comerciale Sector 6 privind modul în care se pot închiria terenuri şi construcţii publice şi private. Astfel, spaţiile scoase la licitaţie de Primăria Sectorului 6 nu vor mai putea fi subînchiriate la preţuri de 2, 3, chiar 4 ori mai mari”, anunţă primăria.
„Ca să vă faceţi o idee, un spaţiu închiriat de la Primărie cu 385 de euro + TVA a fost subînchiriat cu 1.400 de euro + TVA. Altul, închiriat cu 555 de euro, a fost subînchiriat către alţi 4 beneficiari cu câte 1.000 de euro pentru fiecare. Iar până acum, domeniul public şi privat aflat în administrarea Consiliului Local al Sectorului 6 nu beneficia de un cadru legal care să reglementeze posibilitatea închirierii acestuia prin procedura licitaţiei publice”, se menţionează în comunicat.
Cum se vor închiria, de acum, spaţiile comerciale
Din totalul spaţiilor aflate în administrarea Primăriei Sectorului 6, sunt închiriate 149. Dintre acestea, 35 sunt subînchiriate. Cel puţin de atâtea se ştie, pentru că, prin vechile contracte semnate, chiriaşii nu au obligaţia să anunţe dacă şi când subînchiriază.
În primul rând, valoarea minimă a chiriei va fi stabilită doar în baza unui raport de evaluare, întocmit de către un evaluator autorizat ANEVAR. Apoi, terenul sau construcţia supusă închirierii va fi scoasă la licitaţie publică. Câştigătorul licitaţiei va încheia un contract în care se specifică foarte clar datele de identificare şi valoarea de inventar ale bunului închiriat, destinaţia dată acestuia, durata închirierii, preţul minim al închirierii şi contractul cadru conţinând clauzele contractual obligatorii. În acest fel, se vor asigura principiile transparenţei, concurenţei, se va proteja mediul şi se vor asigura şanse egale tuturor agenţilor economici interesaţi.
Ciprian Ciucu: „La revedere băieţilor deştepţi cu subînchirierile!”
În context, edilul Sectorului 6 menționează că pentru samsarii de spaţii comerciale este „stop joc”.
„Acest proiect elimină intermediarii, şmecherii din comerţ. Cine vrea să aibă un business plăteşte direct, prin licitaţie publică deschisă, la Primăria Sectorului 6. La revedere băieţilor deştepţi cu subînchirierile, că erau unii care aveau multe spaţii comerciale. Luau de la noi bunuri publice şi le dădeau mai departe, păstrându-şi un profit.
De acum, fiecare act de închiriere va trece prin Consiliul Local. Pentru samsarii de spaţii comerciale este stop joc. Pentru noi, înseamnă transparenţă, banii direct în bugetul local şi un plus pentru comunitate. E doar o stare de normalitate care va începe de azi!”, a declarat primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu.
Primele contracte de închiriere expiră chiar luna aceasta – unul la 14 iunie, altul la 30 iunie 2022. Apoi, vor trebuie reînnoite pe noile condiţii votate de consilierii primăriei. Până la finalul anului mai expiră alte 5 contracte.
Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei
Comentarii
… [Trackback]
[…] Here you can find 62789 more Information to that Topic: mainnews.ro/dispar-samsarii-de-spatii-comerciale-din-sectorul-6-ciprian-ciucu-la-revedere-baietilor-destepti-cu-subinchirierile/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on that Topic: mainnews.ro/dispar-samsarii-de-spatii-comerciale-din-sectorul-6-ciprian-ciucu-la-revedere-baietilor-destepti-cu-subinchirierile/ […]
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: mainnews.ro/dispar-samsarii-de-spatii-comerciale-din-sectorul-6-ciprian-ciucu-la-revedere-baietilor-destepti-cu-subinchirierile/ […]
… [Trackback]
[…] Information on that Topic: mainnews.ro/dispar-samsarii-de-spatii-comerciale-din-sectorul-6-ciprian-ciucu-la-revedere-baietilor-destepti-cu-subinchirierile/ […]