Directorul unui spital din București, acuzat că nu asigură suficiente măști de protecție. Un angajat a depus plângere penală
Un angajat al unui spital din București a depus plângere penală pe numele directorului instituției în care îl acuză că distribuie suficiente materiale sanitare de protecție. Procurorii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.
În data de 2 aprilie, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București a fost înregistrată o plângere penală ce are ca obiect posibila infracțiune de zădărnicirea combaterii bolilor întrucât directorul medical al unui spital de urgență din București „ar fi refuzat luarea măsurilor și asigurarea protecției și siguranței pacienților și a cadrelor medicale, fiind puse la dispoziția angajaților un număr insuficient de măști chirurgicale simple, angajații primind câte o mască chirurgicală simplă pentru o tură de 12 ore”.
Sursa foto: Înalta Curte de Casație și Justiție
Comentarii