Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Directorul STB propune deschiderea negocierilor de luni, cu condiția ca șoferii să iasă azi pe traseu

By Diochetanu Andreea , in Stirile zilei , at 21 ianuarie 2022

Adrian Criț, directorul general al STB, a declarat vineri, 21 ianuarie, că propune deschiderea negocierilor contractului colectiv de muncă începând de luni, însă cu o condiție – șoferii să revină astăzi pe traseu, în contextul în care greva continuă și astăzi.

„Concret, propun deschiderea negocierilor contractului colectiv de muncă, astăzi voi retransmite în atenția sindicatului reprezentativ acest lucru, chiar începând cu ziua de luni. Condiționând faptul că angajații trebuie să intre de astăzi pe traseu. Nu cred că cetățenii trebuie să sufere doar pentru orgoliul unor lideri. Sindicatul reprezentativ, angajații, beneficiază de toată deschiderea mea, de toată deschiderea acestei societăți, de deschiderea municipalității. Dar așa cum obligația cetățeanului este de a plăti taxe și impozite, obligația noastră este să oferim pentru asta un serviciu de transport public de calitate”, a declarat Criț astăzi, într-o conferință de presă susținută la sediul STB.

El a mai precizat că vrea să înceapă negocierea „așa cum spune legea” și nu ar trebui „să abordăm de la început majorările salariale”.

Directorul general al STB a apreciat că angajaţii companiei au fost manipulaţi de conducerea sindicatului şi vor suporta pierderi salariale, conform regulamentului intern.

„Angajatul de rând, care a fost manipulat, suportă consecinţele regulamentului intern. O să aibă o pierdere salarială – să vedem ce scrie în regulamentul intern. Dar vreau să intre pe traseu. Cei care într-adevăr au promovat acest dezastru vor trebui să răspundă în faţa legii, să se întâmple ceva, pentru că nu e normal ca atunci când ne dorim ceva să blocăm bucureştenii, pe cei care ne oferă fondurile necesare pentru acest serviciu de transport”, a mai afirmat Adrian Criţ.

Greva declanşată de angajații STB continuă şi vineri, şoferii refuzând să scoată pe traseu autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele, deşi Tribunalul Bucureşti a suspendat joi greva şi a decis reluarea imediată a activităţii acestora.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Find More here on that Topic: mainnews.ro/directorul-stb-propune-deschiderea-negocierilor-de-luni-cu-conditia-ca-soferii-sa-iasa-azi-pe-traseu/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW