Monday, October 3, 2022
Jurnalism corect


Directorul SRI, chemat în Parlament la discuțiile pe tema conflictului dintre Ucraina și Rusia

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 15 februarie 2022

Comisiile de control ale Serviciului Român de Informații (SRI) din Parlament l-au invitat pe Eduard Hellvig, directorul SRI, să participe la discuțiile despre situația de securitate din zona Mării Negre și din Flancul Estic al NATO, în contextul conflictului de la granița Ucrainei cu Federația Rusă.

„Parlamentarii din Comisie doresc să fie informaţi cu privire la situaţia din proximitatea Ucrainei şi din zonă. După cum ştiţi, au avut întâlniri pe problematica ucraineană şi Comisiile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale Senatului şi Camerei Deputaţilor cu ministrul Apărării. În fiecare zi apar noi situaţii şi fiecare dintre parlamentarii din Comisia noastră au întrebări pe care doresc să le adreseze conducerii SRI„, a declarat senatorul Cristian Chirteş, preşedintele Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru controlul activității SRI, potrivit unui comunicat de presă.

Dacă dă curs invitației, Eduard Hellvig ar urma să participe la ședința Comisiei din data de 22 februarie, începând cu ora 13:30.

Miercuri, în comisiile pentru politică externă ale Senatului și Camerei Deputaților, va fi audiat ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, pe tema situației de securitate din zona Mării Negre.

 

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW