Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Directorii MI5 şi FBI au avertizat cu privire la pericolul reprezentat de China, calificată drept ”cea mai mare ameninţare pe termen lung”

By news.ro , in Stirile zilei , at 7 iulie 2022

Directorii serviciilor britanice de informaţii interne (MI5) şi Biroului Federal de Investigaţii (FBI) au avertizat cu privire la pericolul în creştere reprezentat de China pentru interesele Marii Britanii şi Statelor Unite, pe care o califică drept ”cea mai mare ameninţare pe termen lung la adresa securităţii economice” în prima lor conferinţă comună, miercuri, la sediul MI5 din Thames House, Londra, relatează Reuters.

Directorul general al MI5, Ken McCallum, a declarat că serviciile britanice de informaţii interne ”au dublat deja efortul limitat anterior împotriva activităţii chineze îngrijorătoare”, adăugând că derulează de şapte ori mai multe investigaţii decât în 2018.

De asemenea, directorul FBI, Christopher Wray, a afirmat că Guvernul chinez ”reprezintă cea mai mare ameninţare pe termen lung” la adresa securităţii economice şi naţionale, pentru Regatul Unit, Statele Unite şi aliaţii din Europa şi din alte părţi ale lumii.

„Guvernul chinez încearcă să modeleze lumea prin amestecul în politica noastră (şi în cea a aliaţilor noştri, ar trebui să adaug)”, a spus Wray. El a subliniat că Beijingul a intervenit direct în alegerile Congresului de la New York în acest an, întrucât nu dorea să fie ales un candidat fost opozant şi protestatar în Piaţa Tiananmen.

Wray a avertizat că Guvernul chinez ”reprezintă o ameninţare şi mai serioasă pentru afacerile occidentale decât îşi dau seama chiar şi mulţi oameni de afaceri sofisticaţi” şi este ”hotărât să vă fure tehnologia”.

Programul de hacking al Guvernului chinez este ”mai extins decât cel al oricărei alte ţări dezvoltate combinate”, potrivit lui Wray.

În ultimul an, Marea Britanie a împărtăşit informaţii cu 37 de ţări pentru a le ajuta să se apere împotriva spionajului cibernetic, a spus McCallum. El a precizat că în mai au dejucat o ameninţare care viza companiile aerospaţiale critice.

Vorbind despre Taiwan, pe care China îl consideră o provincie, Wray a declarat că Beijingul ar putea încerca să-l preia cu forţa şi, dacă acest lucru s-ar întâmpla, ”ar reprezenta una dintre cele mai îngrozitoare întreruperi de activitate pe care le-a văzut vreodată omenirea”.

”Mi-e teamă că ipoteza larg răspândită potrivit căreia prosperitatea în creştere a Chinei şi creşterea contactelor cu Occidentul ar duce automat la o mai mare libertate politică este pur şi simplua greşită” a mai spus oficialul britanic.

”Acuzaţiile oficialilor de informaţii britanice şi americani împotriva Chinei de către oficialii de sunt complet nefondate, iar aşa-numitele cazuri pe care le-au enumerat sunt fără temei”, a declarat un purtător de cuvânt al ambasadei Chinei în Marea Britanie, ca răspuns la o întrebare despre declaraţiile făcute de McCallum şi Wray.

Purtătorul de cuvânt a afirmat că Beijingul a cerut ambelor ţări ”să înţeleagă clar tendinţa vremurilor, să renunţe la mentalitatea Războiului Rece, care e învechită, să nu răspândească ”ameninţarea Chinei” şi să nu mai creeze confruntări şi conflicte”.

Pe de altă parte, ambii şefi ai serviciilor de securitate au oferit numeroase exemple în privinţa problemelor referitoare la China, au îndemnat publicul prezent la conferinţă, alcătuit din oameni de afaceri şi academicieni să fie precauţi şi i-au încurajat să colaboreze cu FBI şi MI5 pentru a putea avea informaţii adecvate despre această ameninţare.

Sursă foto: Pixabay

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *