Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Directoarea Administrației Spitalelor București: Cerem Ministerului Sănătăţii să recunoască starea de urgenţă cu privire la lipsa de personal

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 8 ianuarie 2024

Directoarea generală a Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), Oana Sivache, a cerut luni, 8 ianuarie, Ministerului Sănătăţii să recunoască starea de urgenţă generată de lipsa de personal, dar şi să elaboreze o metodologie de ocupare a posturilor, similară procedurilor din pandemie. 

Angajările în sistemul public, implicit în sistemul public de sănătate, au fost îngheţate la jumătatea anului trecut. Preşedintele Uniunii Sindicale Sanitas Bucureşti, Viorel Hușanu, a declarat vineri, 5 ianuarie, pentru Agerpres, că în februarie urmează o grevă generală în cele 19 spitale din București care aparțin Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB). Motivul este blocarea angajărilor la stat: „Există un risc major de a greși. Suntem epuizați de la începutul anului până acum”, a spus șeful Sanitas.

„În numele pacienţilor, dar şi al personalului din spitale, cerem un plan naţional pe termen mediu şi lung de politici de sănătate publică, unitar, pentru urgenta rezolvare a problemelor celor mai grave. Cerem Ministerului Sănătăţii să recunoască starea de urgenţă cu privire la lipsa de personal din sistem şi să facă o metodologie de ocupare a posturilor din sănătate pe o perioadă determinată de un an de zile, similar procedurilor din pandemie. De asemenea, cerem modificări ale procedurilor de aprobare a nevoilor din sănătate, pe baza memorandumului. Singura entitate competentă, în măsură să evalueze fundamentarea nevoilor în sănătate, este Ministerul Sănătăţii, şi nu alte ministere”, a declarat directoarea ASSMB.

Sursa foto: captură de ecran 

Comentarii