Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


UPDATE Copilul de 6 ani vândut pentru 8.000 de lei, preluat de autoritățile din Germania

By Stratulat Anca , in Stirile zilei , at 26 aprilie 2024 Etichete: , , ,

UPDATE: Copilul a fost preluat de autoritățile din Germania.

„Pe rolul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj a fost înregistrată  la data de 08.04.2024, o cauză penală privind săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, urmare a unei sesizări formulate de către Direcţia Generală de Asistenţă şi Protecţie a Copilului Gorj. Cercetările sunt efectuate in rem, iar această etapă nu semnifică formularea unor acuzaţii împotriva unei/unor persoane, ci instituie cadrul procesual necesar strângerii probelor  pentru stabilirea corectă şi completă a stării de fapt care să permită adoptarea în cauză a unei soluţii legale şi temeinice”, a transmis DIICOT.

Știrea inițială: 

Procurorii DIICOT au inițiat o anchetă privind vânzarea unui băiețel de 6 ani din județul Gorj către un cetățean german. Transferul minorului peste graniță s-a realizat aparent fără probleme.

Investigatorii caută să afle circumstanțele care au permis trecerea băiatului peste graniță, documentele utilizate în această tranzacție și posibila implicare a unor funcționari. Se efectuează investigații cu privire la presupusa utilizare a unei procuri false.

Se pare că băiețelul în vârstă de 6 ani ar fi fost vândut în luna decembrie 2023. Familia de la care provine minorul are mai mulți copii, însă nu era sub monitorizarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj, deoarece nu era expusă riscului de abandon sau nu se afla într-o situație de pericol pentru copii. Autoritățile au devenit conștiente de această tranzacție când DGASPC Gorj a primit o sesizare solicitând verificarea prezenței minorului la domiciliu.

La începutul acestei luni, echipele DGASPC au vizitat familia acasă și nu l-au găsit pe băiat, iar investigațiile ulterioare au relevat că acesta ar fi fost vândut pentru suma de 8.000 de lei.

„Situația minorului a intrat în atenția D.G.A.S.P.C. Gorj ca urmare a adresei înaintate de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, în luna aprilie 2024. Imediat s-a demarat procedura conform legislației în vigoare, fiind sesizate instituțiile abilitate să verifice aspectele li să intervină conform competentelor legale (D.I.I.C.O.T)”, a transmis Minodora Sucea, purtătorul de cuvânt al DGASPC Gorj.

Imediat după aceea, au fost preluați și ceilalți doi copii ai familiei, o fetiță în vârstă de opt ani și un băiețel de doi ani și șase luni, care au fost plasați în grija unor asistenți maternali.

„Reprezentanții DGASPC Gorj s-au deplasat la domiciliul familiei împreună cu reprezentanții autorității locale pentru a evalua situația socio-familială. S-a constatat, în urma intervenției și a discuțiilor purtate cu reprezentanți legali, că minorul în cauză nu se află la domiciliu. S-a constatat că la domiciliu mai există doi minori, care au fost preluați la scurt timp de reprezentanții D.G.A.S.P.C Gorj împreună cu reprezentanții Poliției, fiindu-le instituit măsura de protecție special-plasament în regim de urgență la asistenți maternali profesioniști. Reprezentanții DGASPC Gorj împreună cu domnul director general, doamna ministru Natalia Intotero au vizitat pe cei doi frați ai minorului la domiciliul asistenților maternali, purtând discutii cu aceștia”, au mai transmis reprezentanții DGASPC Gorj.

foto: pixabay

Comentarii