DIICOT s-a pronunțat în favoarea desființării Secției Speciale și a pensionării anticipate
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a trimis o scrisoare tuturor parchetelor şi instanţelor din întreaga țară în care îi întreabă pe magistrați dacă se impune desființarea Secției Speciale (SIIJ). În plus, Predoiu cere punctul de vedere al judecătorilor și al procurorilor și pe alte teme cum ar fi pensionarea anticipată.
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a răspuns întrebărilor trimise de către ministrul Justiției, Cătălin Predoiu tuturor parchetelor și instanțelor din întreaga țară în care îi întreabă dacă se impune desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ). Instituția a precizat că procurorii din cadrul DIICOT sunt de acord cu desființarea Secției Speciale.
„În referire la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor Speciale din Justiție, cu majoritate, s-a exprimat opinia necesității abrogării dispozițiilor legale care reglementează activitatea și existența acestei instituții. În acest sens, din totalul de 212 voturi, un număr de 166 voturi au fost exprimate în favoarea abrogării, un număr de 34 de voturi, în favoarea amendării normelor în vigoare, iar un număr de 12 voturi în favoarea menținerii”, potrivit unui comunicat DIICOT.
De asemenea, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, le-a cerut magistraților punctul de vedere referitor la mai multe teme, printre care și subiectul pensionării anticipate. Referitor la această situație, procurorii din cadrul DIICOT au spus că sunt în favoarea pensionării anticipate.
„Referitor la posibilitatea pensionării anticipate a magistraților, cu majoritate, s-a opinat în sensul menținerii acestor dispoziții”, se arată în sursa citată.
Sursa foto: Inquam Photos/ Alexandru Busca
Comentarii
medikament ohne rezept notfall: günstige online apotheke – online apotheke rezept
… [Trackback]
[…] Information to that Topic: mainnews.ro/diicot-e-in-favoarea-desfiintarii-sectiei-speciale/ […]
… [Trackback]
[…] Info on that Topic: mainnews.ro/diicot-e-in-favoarea-desfiintarii-sectiei-speciale/ […]
… [Trackback]
[…] Read More here to that Topic: mainnews.ro/diicot-e-in-favoarea-desfiintarii-sectiei-speciale/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on that Topic: mainnews.ro/diicot-e-in-favoarea-desfiintarii-sectiei-speciale/ […]