Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Deputatul Florin Manole a împrumutat PSD cu 47.000 de euro / Într-un an politicianul s-a îmbogățit cu 10.000 de euro mai mult decât a câștigat

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 13 aprilie 2020 Etichete: , , ,

Deputatul PSD Florin Manole a împrumutat partidul cu 225.000 de lei (47.000 euro) în data de 20 noiembrie, cu doar patru zile înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Din declarațiile sale de avere, publicate în 2018 și 2019, rezultă că parlamentarul s-a îmbogățit cu aproximativ 36.000 de euro, în condițiile în care a câștigat doar 26.000 de euro într-un an. Politicianul se apără și spune banii reprezintă economii acumulate acumulate în cei trei ani de mandat, având în vedere că duce un stil de viață auster.

În contextul în care vineri a fost publicat în Monitorul Oficial cuantumul cotizațiilor plătite de membrii PSD, au ieșit la iveală unele aspecte de interes. Mai exact, Florin Manole, deputat al formațiunii, a acordat PSD un împrumut în valoare de 225.000 lei pe 20.11.2019, cu patru zile înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale. Termenul de restituire al împrumutului este te trei ani, adică la data de 20.11.2022.

Potrivit CV-ului, Florin Manole (36 de ani) a lucrat, în perioada 2007-2011, ca referent la Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România – Elie Wiesel. Apoi, după câteva colaborări cu niște ONG-uri, a fost ales consilier local la Primăria Sectorului 5, în perioada în care primar era Marian Vanghelie. Între anii 2012-2013 și 2014-2015 a fost consilier personal al ministrului pentru dialog social, Doina Pană, respectiv al Aureliei Cristea. Între 2015 și 2016 a fost membru al Colegiului Director la Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Din 2016 Florin Manole este deputat al Partidului Social Democrat.

Probleme în declarațiile de avere

Potrivit declarației de avere aferente anului fiscal 2018, disponibilă pe site-ul Camerei Deputaților, Florin Manole nu deținea clădiri, terenuri și nici automobil. În schimb, deputatul avea în conturi 132.000 de lei și 26.500 de euro. La capitolul venituri încasate a trecut indemnizația de parlamentar, în cuantum de 122.712 lei.

Față de anul fiscal 2017, așa cum reiese din declarația de avere, unde a menționat un depozit de 90.000 de lei și un cont curent cu 7.000 lei, Florin Manole a înregistrat în 2018 un surplus de 42.000 lei și 26.500 euro, în condițiile în care a câștigat doar 122.712 lei. De aici rezultă că Manole a „economisit” aproximativ 10.000 de euro peste veniturile pe care le-a realizat.

Florin Manole: Să ai economisiți 50.000 de euro după trei ani de mandat în parlament, nu este o sumă nejustificabilă

Contactat de Main News, Florin Manole a explicat că sumele de bani împrumutate partidului reprezintă economiile sale din cei trei ani de când se află în Legislativ.

„Vă rog să vă uitați în declarația de avere. Sunt economiile mele. Dacă verificați toate veniturile mele o să vedeți că se justifică. (…) Sursele mele de venit începând cu decembrie 2016 sunt așa cum prevede legea exclusiv din veniturile din parlament. Ele însumate sunt suficient de mari ca să explice toate sumele economisite de mine.”

Întrebat dacă a deținut în numerar banii care au apărut în declarația de avere, Florin Manole a precizat că a realizat economii în numerar.

„În acest moment am 15.000 de lei acasă pe care nu o să-i regăsiți în niciunul dintre conturi. (…) Nu-i aveam acasă pe toți deodată. Depozitul de 26.500 de euro nu a fost constituit într-o singură zi, a fost constituit din câteva depuneri succesive. Depunerile s-au făcut în cel puțin trei tranșe. (…) Am și alte economii decât cele din conturile bancare”.

Politicianul a explicat că duce un stil de viață auster, ceea ce i-a permis să strângă aceste sume de bani.

„Economiile mele sunt constituite din ceea ce rămâne necheltuit din veniturile parlamentare. Să ai economisiți 50.000 de euro după trei ani de mandat în parlament nu este o sumă nejustificabilă prin venituri, mai ales pentru un om care nu are în întreținere copii și nici căsătorit, am cheltuieli probabil mai puține decât cineva care are trei copii. Eu locuiesc cu chirie în cartierul Titan din București și nici nu locuiesc într-un apartament foarte mare. Nu am mașină și permis.”

De asemenea, Florin Manole a spus că PSD i-a înapoiat suma de bani împrumutată după ce a decontat cheltuielile din campania pentru prezidențiale.

„Împrumutul a fost acordat în baza legii în perioada campaniei electorale, pentru aceasta. El cu siguranță a fost depus la Autoritatea Electorală Permanentă, pentru că s-a făcut rambursarea de către PSD. Asta însemnă, printre altele, că documentele au fost verificate de AEP”,  a declarat deputatul Florin Manole pentru Main News.

 

Sursa foto: Facebook / Florin Manole

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *