Tuesday, August 9, 2022
Jurnalism corect


Darius Vâlcov contestă interdicţia de a părăsi Slatina: „Cred că ştiţi toţi care e adevărul”

By Andreea Traicu , in Justitie Stirile zilei , at 21 iunie 2019 Etichete: , , , ,

Darius Vâlcov a ajuns, vineri, la Curtea de Apel Bucureşti, acolo unde se judecă contestaţia la decizia DIICOT de a îi interzice să părăsească municipiul Slatina.

„Cred că ştiţi toţi care e adevărul”, a spus fostul consilier.

Vâlcov, acuzat că a publicat informaţii secrete

Darius Vâlcov a fost pus sub control judiciar, marţi, fiind acuzat de divulgare a secretului care periclitează siguranţa naţională. Dosarul a fost deschis după ce fostul consilier a publicat pe Facebook protocolul secret dintre PÎCCJ şi SRI.

„Prin ordonanţa din data de 18.06.2019, procurorii DIICOT-Structura Centrală au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile faţă de inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan, pentru săvârşirea infracțiunii de divulgare a secretului care periclitează securitatea naţională, faptă prevăzută şi pedepsită de art.407 al.3 CP.

În fapt s-a reţinut că,  la data de 23.08.2018,  inculpatul a publicat pe pagina personală a unei reţele de socializare, o copie a unui document clasificat  intitulat ’’Protocol privind organizarea cooperării între Serviciul Român de Informaţii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru îndeplinirea obligaţiilor ce le revin potrivit legii”.

Postarea în cauză a inclus  șase pagini din documentul mai sus menţionat, pe care erau înscrise numerele de înregistrare 09472/08.12.2016 (PÎCCJ) şi respectiv 03656/07.12.2016 (SRI), documentul fiind încadrat în clasa „secrete de stat”, nivel „secret”, conform art. 4 al.2 lit.c din H.G.585/2002″, explica DIICOT.

Un alt dosar, privind sursa de la care a ajuns protocolul în posesia lui Darius Vâlcov este instrumentat de SIIJ. Cauza o vizează pe Adina Florea, procuror în cadrul Secției și candidat la șefia structurii.

Proces aproape de final la ÎCCJ

Darius Vâlcov este judecat de completul de 5 judecători al ÎCCJ, în apel, fiind acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupate, după ce ar fi cerut de la o firmă de construcţii 20% din valoarea unor contracte publice, în perioada în care era edil al muncipiului Slatina.

În primă instanță, a fost condamnat la 8 ani de închisoare. Primele două termene în apel au fost amânate, următorul fiind stabilit pentru 17 septembrie.

Foto: Inquam Photos/George Călin

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com