Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Dăncilă, răspuns pentru Iohannis privind legea electorală: Luăm în calcul prelungirea votului pe mai multe zile

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Politic Stirile zilei , at 20 iunie 2019 Etichete: , , , , ,

Viorica Dăncilă susține că Guvernul va lua măsuri pentru îmbunătățirea procesului electoral pentru românii din diaspora. Premierul a anunțat că se ia în calcul prelungirea votului pe mai multe zile și extinderea votului prin corespondență.

„După alegerile europarlamentare am cerut MAI și MAE să analizeze organzarea și desfășurarea votului și să ne transmită care sunt soluțiile pentru ca românii din diaspora să nu mai aibă probleme în exercitarea dreptului la vot.

Avem în lucru într-un stadiu avansat un pachet de măsuri pentru îmbunătățirea procesului electoral astfel încât cetățenii din țară și din afara să-și poată exercită dreptul la vot în condiții cât mai bune. Luăm în calcul prelungirea votului pe mai multe zile, extinderea votului prin corespondență și orice soluție care ar facilita votul românilor din străinătate. Salut inițiativa Parlamentului de a constitutui o Comisie de cod electoral și vă asigur că Executivul are toată deschiderea spre dialog și spre găsirea de soluții”, a spus premierul României, inaintea ședinței de Guvern.

Viorica Dăncilă a mai spus că președintele Iohannis și opoziția ar fi trebuit să vină cu un proiect concret în acest sens.

„Ne-am bucura dacă din partea președintelui României și a partidelor de opoziție am avea un proiect concret, pe care să și-l asume, și care să fie bun pentru toți cetățenii. Cel mai ușor e să critici, mai greu este să vii cu soluții. În situația în care opoziția și președintele vor considera că este necesară suplimentarea numărului de secții din diaspora, Guvernul va asigura finanțarea”, a declarat Viorica Dăncilă.

Klaus Iohannis a cerut, marți, modificarea legislatiei electorale.

Președintele României a cerut Guvernului și Parlamentului să elaboreze un proiect de lege pentru modificarea legislației electorale și să îl adopte până la finalul acestei sesiuni Parlmentare, subliniind că dacă va fi nevoie va convoca o sesiune extraordinară.

Soluțiile identificate de Klaus Iohannis sunt debirocratizarea procesului de votare la secțiile din străinatate, dotarea secțiilor de votare, modificarea procedurilor la închiderea secțiilor, creșterea numărului secțiilor de votare, extinderea dreptului de vot prin corespondență și votul anticipativ.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW