Dan Barna, mesaj de susținere pentru Clotilde Armand: Cetățenii sectorului 1 nu merită să plătească de cinci ori prețul gunoiului
Președintele USR PLUS, Dan Barna, în urma ședinței Biroului Național al formațiunii, a transmis un mesaj de susținere pentru primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, în conflictul cu operatorul de salubritate, Romprest.
„Transmis un mesaj clar de susținere a primarului Clotilde Armand și a luptei pe care o poartă cu mafia gunoaielor. Trebuie să ieșim din logica de a ne complace în situația în care suntem. Cetățenii sectorului 1 nu merită să plătească de cinci ori prețul gunoiului față de marea majoritate a orașelor din țară pentru că așa a vrut acum 20 de ani domnul Chiliman (n.r. – Andrei Chiliman, fost primar al Sectorului 1) . Trebuie să schimbăm aceste contracte din care toată lumea vede că se fură bani publici”, a transmis Dan Barna, la finalul ședinței Biroului Național al USR PLUS.
În ultima săptămâna au apărut noi neînțelegeri între Primăria Sectorului 1 și Romprest, după ce operatorul de salubritate a refuzat, din nou, să ridice gunoiul, invocând datorii restante ale municipalității. Pe de altă parte, Clotilde Armand susține, pe baza unui raport al Curții al Curții de Conturi, că tarifele pentru salubritate au fost majorate ilegal și refuză să efectueze anumite plăți către Romprest. Sâmbătă, primarul a anunțat că va solicita Consiliului Local al Sectorului 1 rezilierea contractului cu Romprest, dar și că va depune plângeri penale împotriva acționarilor acestei companii pentru șantaj.
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Comentarii
… [Trackback]
[…] Here you will find 12377 more Information to that Topic: mainnews.ro/dan-barna-mesaj-de-sustinere-pentru-clotilde-armand-cetatenii-sectorului-1-nu-merita-sa-plateasca-de-cinci-ori-pretul-gunoiului/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on to that Topic: mainnews.ro/dan-barna-mesaj-de-sustinere-pentru-clotilde-armand-cetatenii-sectorului-1-nu-merita-sa-plateasca-de-cinci-ori-pretul-gunoiului/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on that Topic: mainnews.ro/dan-barna-mesaj-de-sustinere-pentru-clotilde-armand-cetatenii-sectorului-1-nu-merita-sa-plateasca-de-cinci-ori-pretul-gunoiului/ […]