Sunday, November 24, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Dacian Cioloș: În alegerile locale susținem un candidat unic

By Daniela Eremia , in Politic Stirile zilei , at 12 ianuarie 2020 Etichete: , , , ,

Președintele PLUS, Dacian Cioloș, a declarat, duminică, că pentru alegerile locale la Primăria Capitalei este nevoie de un candidat comun din partea Partidului Național Liberal și a alianței USR-PLUS.

Cioloș amintește de alegerile locale la PMB, din 2016, care au fost câștigate de PSD.

Sper să nu fie imposibil și sper ca toată lumea să fi învățat din greșelile din 2016. Reamintesc, în 2016, la alegerile locale, partidele care voiau reformă la București puteau să câștige alegerile dacă mergeau cu același candidat. Suntem în aceeași situație”, a spus Dacian Cioloș, la Digi 24.

Liderul PLUS a subliniat faptul că Alianța USR-PLUS va avea un singur candidat. Această declarație vine în contextul în care președintele Klaus Iohannis a anunțat că PNL ar trebui să meargă singuri la alegeri.

Cred că acest lucru este posibil și este necesar, obligatoriu. Eu înțeleg că PNL, care e partid important, vrea să aibă candidați peste tot. Dar vrea să și câștige? Dacă vrea să câștige, atunci cred că toată lumea, și președintele Iohannis, care a sugerat PNL să aibă un singur candidat, și PNL și celelalte partide ar trebui să-și amintească de situația din vara anului 2016 și să înțeleagă că, sigur, fiecare poate să prezinte un candidat, dar e important ca până la alegeri să determinăm care e candidatul cel mai bine plasat și să susținem un candidat unic”, a spus Dacian Cioloș.

Acesta a mai adăugat că președintele a spus că Guvernul trebuie să pună în aplicare solicitările USR-PLUS, precum alegeri locale în două tururi și dispariția Secției Speciale.

Președintele a spus că e un mandat limitat, că acest Guvern trebuie să pună în aplicare ce vor cetățenii și ceea ce alianța USR-PLUS a cerut – și nu cu care PNL a fost de acord – alegeri locale în 2 tururi, dispariția Secției Speciale”, a spus Cioloș la Digi24.

Referitor la alegerile anticipate, Cioloș a spus că  sunt necesare pentru binele și stabilitatea țării, pentru că România are nevoie de predictibilitate pentru a face reforme.

Alegerile anticipate sunt posibile, cu datele pe care le avem. Sunt și necesare. E obligatoriu să avem alegeri anticipate, dacă ne gândim la ceea ce trebuie făcut în România”, a spus Dacian Cioloș la Digi24.

Sursă foto: Facebook

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW