Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Curtea Internațională de Justiție a obligat Rusia să înceteze invazia din Ucraina

By Ana Teșcan , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 16 martie 2022

Curtea Internațională de Justiție a obligat Federația Rusă să oprească invazia din Ucraina, potrivit unei decizii date miercuri, 16 martie, au relatat The Washington Post și Reuters.

„Instanța este foarte conștientă de amploarea tragediei umane care are loc în Ucraina (…) Curtea este profund îngrijorată de utilizarea forței de către Federația Rusă în Ucraina, care ridică probleme foarte serioase de drept internațional”, a spus Joan Donoghue, judecător în cadrul Curții de Justiție de la Haga, conform Reuters.

Volodimir Zelenski susține că decizia Curții reprezintă o victorie pentru Ucraina.

„Curtea Internațională de Justiție a obligat încetarea invaziei. Ordinul este obligatoriu conform dreptului internațional. Rusia trebuie să se conformeze imediat. Ignorarea ordinului va izola și mai mult Rusia”, a scris Președintele Ucrainei într-o postare pe twitter. 

Ucraina a inițiat cazul la Curtea Internațională de Justiție pentru a contesta explicația oficială a președintelui Vladimir Putin, după ce liderul de la Kremlin a motivat invazia în Ucraina drept un demers pentru „denazificarea” și „demilitarizarea” țării.

Foto: photo.unian.info

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *