Wednesday, November 30, 2022
Jurnalism corect


Curtea de Justiție a UE, așteptată să se pronunțe asupra Secției Speciale și a modificărilor aduse legilor justiției de fosta guvernare PSD

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 18 mai 2021

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) este așteptată să se pronunțe pe 18 mai, la ora 9:00, asupra înființării Secției Speciale și a modificărilor aduse legilor justiției de fosta guvernare social-democrată.

În luna septembrie a anului 2020, avocatul general al CJUE, Michal Bobek, a constatat că înființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) încalcă dreptul Uniunii Europene, argumentând că nu există suficiente garanții pentru a înlătura orice risc de influență politică.

În plus, numirea interimară a șefului Inspecției Judiciare încalcă legislația Uniunii Europene, mai arăta Bobek.

„După ce a clarificat criteriile și natura examinării care decurg din dispozițiile aplicabile ale dreptului Uniunii, avocatul general Michal Bobek propune Curții, în al doilea rând, să declare că dreptul Uniunii se opune unor dispoziții naționale prin care guvernul adoptă, prin derogare de la normele juridice aplicabile în mod normal, un sistem pentru numirea interimară în posturile de conducere ale organului însărcinat cu efectuarea cercetărilor disciplinare în cadrul puterii judecătorești al cărui efect practic este reintegrarea în funcție a unei persoane al cărei mandat a expirat deja”, arată sursa citată.

CITEȘTE MAI MULTE AICI: BREAKING Lovitură pentru Secția Specială la CJUE / Avocatul general susține că înființarea structurii încalcă dreptul UE. Argumentele vor cântări greu în decizia Curții

MCV trebuie luat în considerare

Totodată, în concluziile stabilite, avocatul general Michal Bobek propune Curții să declare că Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) este obligatoriu pentru țara noastră, acesta fiind stabilit în Tratatul de aderare, iar rapoartele periodice, deși nu sunt obligatorii juridic, trebuie luate în considerare.

„Decizia de stabilire a unui mecanism de cooperare și de verificare constituie un act adoptat de o instituție a Uniunii, a fost adoptată în mod valabil în temeiul Tratatului de aderare și este obligatorie din punct de vedere juridic pentru România. Rapoartele periodice adoptate de Comisie în temeiul acesteia nu sunt însă obligatorii din punct de vedere juridic, dar trebuie luate în considerare în mod corespunzător de acest stat membru”, susține Michal Bobek.

Ministrul Justiției: Vom găsi o soluție

În cadrul dezbaterilor din Senat pe marginea proiectului de desființare a Secției Speciale, Iuliana Scântei, președintele Comisiei juridice, arăta că pe 18 mai ar fi posibil ca România să fie condamnată pentru încălcarea dreptului european.

Ziua de 18 mai va aşeza România, din păcate, există o probabilitate în rândul statelor care sunt condamnate de CJUE pentru încălcarea dreptului european ca urmare a unei modificări legislative şi înfiinţării unei instituţii precum Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie. Şi vom fi în situaţia cu România sancţionată în baza Tratatului cu UE.

Ministrul Justiției, în schimb, a transmis că ipoteza ca România să fie sancționată pecuniar în cazul în care nu va desființa SIIJ este de „neacceptat”.

Ce facem? Punem acum presiune pe buget şi punem cu toţii mână de la mână şi plătim pentru această situaţie pe care o putem rezolva în Parlament? Nu. Eu sunt convins că vom găsi acea soluţie, astfel încât nu vom ajunge să fim sancţionaţi. Important este ca odată cu desfiinţarea, să dăm procurorilor posibilitatea să îşi facă datoria, cu echilibru, fără patimă. Înţeleg uman, poate e dramatic să fii implicat într-un proces penal (…), dar nu va exista nicio garanţie că la o unitate de parchet nu vor fi achitări, că nu vor fi situaţii neplăcute şi nu există nicio garanţie că judecătorii nu vor fi anchetaţi”, a precizat Stelian Ion.

SIIJ, reclamată de magistrați

Magistrații români au cerut forului european să se pronunțe cu privire la respectarea legislației europene dar și cu privire la obligativitatea respectării recomandărilor din Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV).

Comisia juridică a Senatului a organizat, miercuri, a treia dezbatere pe tema proiectului de desființare a Secției Speciale, la care au participat reprezentanții asociaților de magistrați.

Proiectul pentru desființarea Secției Speciale urmează să fie votat în plenul Senatului, după ce a trecut de Camera Deputaților, cu amendamentul prin care magistrații pot fi trimiși în judecată cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.

Sursă foto: DPA

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW