Cursă specială operată de Tarom pentru repatrierea românilor din Liban
Compania națională Tarom va opera joi, 13 august, o cursă specială pe ruta București-Beirut – București pentru repatrierea cetățenilor români aflați în Liban, țară zguduită în această săptămână de o puternică explozie în urma căreia cel puțin 157 de persoane și-au pierdut viața iar alte 5.000 au fost rănite.
Aeronava Tarom va decola de la București la ora 17.00 și va ateriza la 19.20. Decolarea de la Beirut este programată pentru ora 20.35.
Tariful este de 230 euro, cu toate taxele incluse, la care se adaugă 50 de dolari, taxa necesară pentru testul PCR pentru COVID-19. Fiecare bilet include un bagaj de mână de 10 kg și un bagaj de cală de 23 kg.
Toți pasagerii care sosesc în Liban trebuie să prezinte un rezultat negativ al unui test molecular (tip PCR), prelucrat de un laborator acreditat în țara de reședință, care să fie realizat cu cel mult 96 de ore înainte de plecarea spre Liban. Pasagerilor care nu vor prezenta un test molecular negativ (tip PCR) nu li se va permite îmbarcarea în aeronave cu destinația Liban.
Citește aici mai multe detalii despre explozia din Liban
Sursa foto: Facebook / Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj
Comentarii