Tuesday, August 9, 2022
Jurnalism corect


Explozie devastatoare în Liban: Cel puțin 113 persoane și-au pierdut viața iar peste 4.000 au fost rănite

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 5 august 2020 Etichete: ,

Cel puțin 113 persoane și-au pierdut viața iar peste 4.000 au fost rănite în capitala Libanului, Beirut, în urma unei explozii devastatoare, produsă marți în zona portuară a orașului. Nu se cunosc încă cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs deflagrația, însă oficialii libanezi au declarat că aceasta ar fi legată de depozitarea necorespunzătoare a 2.750 de tone de nitrat de amoniu.

Deflagrația produsă în Liban a fost atât de puternică încât încât s-a resimțit la 240 de kilometri, până în Cipru. Potrivit Observatorului Seismologic din Iordania, explozia a avut puterea unui cutremur de magnitudine 4,5 grade pe scara Richter.

Guvernul libanez a decretat miercuri stare de urgenţă timp de două săptămâni în oraşul Beirut. De asemenea, guvernul libanez a cerut arestul la domiciliu pentru orice persoană implicată în depozitarea tonelor de nitrat de amoniu care s-au aflat la originea exploziilor enorme din portul Beirut.

Explozie cu ramificații până în Republica Moldova

Primul ministru libanez, Hassan Diab, a declarat că explozia a fost generată de 2.750 de tone de nitrat de amoniu, substanță folosită în îngrășăminte și bombe, care a fost depozitat timp de șase ani într-un depozit portuar, fără măsuri de siguranță, „punând în pericol siguranța cetățenilor”.

Presa de la Chișinău a relatat faptul că nava Rhosus, cea care a transportat nitratul de amoniu în Liban, s-a aflat sub pavilion al Republicii Moldova.

Agenția Navală a confirmat că ambarcațiunea s-a aflat sub pavilion moldovenesc până în 2014, an în care a fost radiată din Registrul de Stat al Navelor al Republicii Moldova, din cauza expirării documentelor de înregistrare.

„Nava Rhosus a fost înregistrată în Registrul de Stat al Navelor la data de 23.02.2012, iar din anul 2014, nu mai naviga sub Pavilionul de Stat al Republicii Moldova, și a fost radiată forțat din Registrul de Stat al Navelor al Republicii Moldova, din cauza expirării documentelor de înregistrare”, se arată într-un comunicat al Agenției Navale din Republica Moldova.

Potrivit mold-street.com, în 2014, în timp ce transporta din Georgia în Mozambic circa 2.750 de tone de nitrat de amoniu, cargoul Rhosus, aflat sub pavilionul Republicii Moldova, a fost reţinut în portul Beirut din cauza unor grave probleme tehnice. Ulterior i s-a interzis navigarea din cauza că ar fi încălcat regulile de exploatare, iar încărcătura a fost sechestrată şi depozitată în portul Beirut.

De atunci cargoul stă abandonat în port, iar echipajul compus din ruşi şi ucraineni a fost repatriat, după ce fusese lăsat în voia sorții de angajator. Între timp, instanţele  au emis la cererea creditorilor trei decizii de sechestrare a navei.

Conform fleetmon.com, proprietarul ambarcațiunii este afaceristul rus Igor Grechushkin, rezident în Cipru.

Reacția României

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a transmis condoleanţe victimelor exploziilor de marţi din capitala Libanului şi a afirmat că „România este alături de oamenii din Beirut în aceste momente dificile”

„Sincere condoleanţe pentru victimele exploziilor din Beirut, Liban şi însănătoşire grabnică răniţilor. România este alături de oamenii din Beirut în aceste momente dificile”, a scris șeful diplomației române, pe contul său de Twitter.

De asemenea, Patriarhia Română a transmis, miercuri, un mesaj poporului libanez, în contextul exploziilor uriaşe din Beirut, în care îşi exprimă „profunda compasiune şi solidaritate cu toţi cei afectaţi de catastrofă”.

„Cu multă tristeţe am aflat de consecinţele tragice ale uriaşei explozii care a avut loc în oraşul Beirut, capitala Libanului, în seara de marţi, 4 august 2020, soldată cu cel puţin 100 de morţi şi 4.000 de răniţi. În aceste momente dificile pentru poporul libanez, în numele clerului şi credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române, ne exprimăm profunda compasiune şi solidaritate cu toţi cei afectaţi de catastrofă şi ne rugăm lui Dumnezeu să odihnească în pace sufletele celor ce şi-au pierdut viaţa, să consoleze familiile îndoliate şi să dăruiască însănătoşire celor răniţi. Aceste momente grele din viaţa poporului libanez ne cheamă să arătăm multă credinţă în Dumnezeu şi solidaritate între oameni”, se arată în mesajul transmis Patriarhia Română

Reacții internaționale

Președintele Donald Trump a transmis condoleanțe Libanului pentru victimele exploziei.

„Statele Unite sunt gata să asiste Libanul. „Vom fi acolo pentru a ajuta. Pare un atac teribil”., a declarat Trump în cadrul unui briefing la Casa Albă.

Președintele francez, Emmanuel Macron, și-a exprimat solidaritatea cu Libanul și a spus că Franța trimite resurse pe locul exploziei.

„Îmi exprim solidaritatea fraternă cu Liban după explozia care a pretins atâtea victime și daune în această seară la Beirut. Franța se află alături de Liban. Întotdeauna. Ajutorul și resursele franceze sunt transportate la fața locului”, a scris Macron, pe Twitter.

Premierul britanic Boris Johnson și-a exprimat disponibilitatea de a ajuta Libanul în orice mod posibil.

„Imaginile de la Beirut din această seară sunt șocante. Toate gândurile și rugăciunile mele sunt cu cei prinși în acest teribil incident. Marea Britanie este gata să ofere sprijin în orice fel putem, inclusiv acelor resortisanți britanici afectați”, a scris Johnson, pe Twitter.

Israelul și-a oferit ajutorul prin intermediul mediatorilor internaționali, cele două țări, Israelul și Libanul, fiind oficial încă în război.

De asemenea, șeful diplomației iraniene, Javad Zarif, a declarat că Teheranul este gata să ajute în orice fel și a îndemnat Libanul să „rămână puternic”.

„Gândurile și rugăciunile noastre sunt cu oamenii mari și rezistenți ai Libanului”, a scris Zarif pe Twitter.

Cancelarul german Angela Merkel a transmis, prin intermediul purtătorului de cuvânt, că a fost șocată de eveniment și a promis ajutor pentru Liban.

Ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu, a transmis condoleanțele poporului libanez, adăugând că Ankara era gata să ajute „în toate felurile”.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW