Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Cum se va desfășura Slujba de Înviere în contextul pandemiei de coronavirus / Precizările Patriarhiei Române

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 1 mai 2021

În noaptea de sâmbătă spre duminică, românii sunt așteptați să participe la Slujba de Înviere, organizată, pentru al doilea an la rând, în condiții sanitare speciale, impuse de pandemia de coronavirus. 

În condițiile în care anul trecut credincioșii au fost nevoiți să urmărească Slujba de Înviere în fața ecranelor, în 2021 autoritățile au decis să permită accesul persoanelor în lăcașurile de cult, cu respectarea normelor sanitare impuse de pandemia de coronavirus – distanțare socială, purtarea măștii de protecție și dezinfectarea mâinilor.

În plus, restricțiile de circulație vor fi ridicate în noaptea de 1-2 mai.

Cancelaria Sfântului Sinod a publicat, pe 20 aprilie, îndrumările privind slujbele care vor fi săvârșite în perioada 24 aprilie – 7 mai 2021, în condițiile stării de alertă, potrivit basilica.ro.

Potrivit tradiţiei începută în anul 2009, Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în ziua de sâmbătă, 1 mai 2021, spre seară, şi va fi oferită delegaţiilor eparhiilor la Aeroportul Internaţional Otopeni. Delegații vor purta mască de protecţie şi vor respecta distanţa fizică prevăzută de lege. Ulterior, Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui, în timp util, Sfânta Lumină fiecărei parohii”, arată Patriarhia.

Cum se va desfășura Slujba de Înviere

„Ținând cont că „în toate localitățile se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în perioada 1 mai-2 mai 2021, în intervalul orar 20,00-5,00 pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase” (art. 2 pct. 6 din Anexa 3 a HG nr. 432/8 aprilie 2021), slujba Învierii Domnului din noaptea zilei de duminică, 2 mai 2021, va fi săvârșită în prezența credincioșilor, potrivit rânduielii liturgice a Bisericii Ortodoxe. Astfel:

– pentru a evita aglomerația, la unitățile de cult cu pangarul în interiorul bisericii, vor fi organizate din timp, în locuri special amenajate în afara lăcașului de cult, mai multe puncte de distribuire a Paștilor (pâine binecuvântată și stropită cu agheasmă și vin, pregătită și ambalată din vreme în pachete/punguțe de unică folosință închise, respectând regulile de igienă), a lumânărilor, a candelelor și a obiectelor de colportaj;

– credincioșii vor aștepta, în afara lăcașului de cult, pe locuri individuale special marcate, primirea de la clerici a Sfintei Lumini, la ora 00.00, păstrând distanța de 1,5 m între persoane;

– după oferirea Sfintei Lumini, se vor citi Sfânta Evanghelie și Pastorala;

– la finalul slujbei de afară, pentru săvârșirea Canonului Învierii şi a Sfintei Liturghii, clericii vor intra în lăcașul de cult împreună cu credincioșii, în limita spațiului disponibil, potrivit prevederilor sanitare în vigoare, sau vor continua slujba în afara lăcașului de cult, în cazul în care numărul credincioșilor este mare

Regulile impuse de Patriarhia Română:

„- Sfintele slujbe vor fi săvârșite potrivit prevederilor liturgice și tipiconale specifice perioadei, cu respectarea actelor normative privind starea de alertă pe teritoriul României.

Sfintele slujbe pot fi oficiate în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecție sanitară prevăzute de Ordinul comun al Ministrului Sănătății și al Ministrului Afacerilor Interne nr. 1.103/95/2020, dintre care amintim: dezinfectarea mâinilor la intrarea în lăcașul de cult; purtarea obligatorie a măștii sanitare, astfel încât aceasta să acopere gura și nasul; asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană și o distanță de minimum 2 m între persoane, în interior, și 1,5 m între persoane, în exterior.

Fiecare unitate de cult va pregăti mai mulţi voluntari, care vor purta ecusoane personalizate, pentru a asigura desfășurarea în bune condiții a sfintelor slujbe și a activităților specifice perioadei prepascale și pascale.

– Preoții parohi, stareții sau ecleziarhii, după caz, vor calcula numărul persoanelor care pot intra în lăcașul de cult și în incinta acestuia, îngrijindu-se de marcarea corespunzătoare a locurilor în care pot sta credincioșii, astfel încât să fie respectate normele legale privind distanțarea fizică dintre persoane.

– Pentru evitarea deplasărilor și aglomerărilor, se recomandă credincioșilor să participe la sfintele slujbe săvârșite la unitățile de cult de care aparțin din punct de vedere teritorial (biserica parohială)”

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *