Cum s-au declanșat exploziile de la stația GPL din Crevedia/Primele concluzii ale procurorilor
Procurorii Parchetului General au analizat probele obținute și au formulat primele concluzii privind exploziile de la Crevedia, soldate cu cinci morți și 53 de răniți. Astfel, Ionuț Doldurea și Cosmin Stîngă, acționarii firmei Flagas SRL, au continuat să desfășoare activitatea chiar și după suspendarea autorizaţiei staţiei GPL. Anchetatorii spun că s-au desfășurat activități neautorizate de depozitare GPL, de transvazare GPL dintr-o cisternă în alta sau dintr-o autocisternă într-o cisternă depozit, acesta având caracterul unui punct de lucru neautorizat.
„Din coroborarea probelor administrate în cauză până la acest moment procesual rezultă că incendiul și exploziile care au avut loc la punctul de lucru neautorizat al societății (…)S.R.L. din comuna Crevedia au fost cauzate, cel mai probabil, de scurgerile de gaze de la autocisternele sau cisternele depozit amplasate în curtea firmei și de existența unei surse de aprindere.
Cercetarea la fața locului a condus la identificarea și ridicarea din curtea imobilul nr. (…)a resturilor metalice ce provin de la un furtun cu inserție matalică distrus parțial ca urmare a incendiului și a resturilor metalice ale unei pompe multietajată de presiune gaz folosită pentru transvazarea gazului dintr-o cisternă în alta. De asemenea, cu ocazia examinării epavei autocisternei aflate în curte, lângă gardul dinspre stradă, s-a constatat că nu mai prezintă pe tamburul din zona de distribuție a gazului reminiscențe ale furtunului folosit pentru distribuția gazului”, se arată în referatul cu propunere de arestare preventivă, emis de Parchetul General.
Sechestru pe toate bunurile. Pagubele evaluate: Șase case distruse total, 77 parțial
În ceea ce privește firma pe care o administrează Doldurea și Stîngă, Flagas Srl, s-a instituit măsura asigurătorie a sechestrului cu privire la mai multe bunuri imobile, după cum urmează: 5 în județul Botoșani, 4 în județul Călărași, 28 în județul Dâmbovița, 6 în județul Giurgiu, 19 în județul Ilfov, unul în județul Olt. Cu referire la unul dintre inculpați, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului cu privire la un bun imobil situat în București, precum și cu privire la un număr de șapte conturi bancare. De asemenea, aceeași măsură a fost dispusă cu privire la bunurile celui de al doilea inculpat, respectiv șapte bunuri imobile situate în București și un număr de opt conturi bancare, menționează sursa citată.
Ionuț Doldurea și Cosmin Stîngă așteaptă decizia Judecătoriei Sector 5 București, cu privire la propunerea procurorilor de arestare preventivă. Ei sunt acuzați de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.
CITEȘTE ȘI: Procurorii cer arestarea preventivă a patronilor stației GPL din Crevedia/Sechestru pe conturi și imobile
Sursă foto: ISU
Comentarii