Wednesday, February 28, 2024
Jurnalism corect


Cum motivează judecătorii condamnarea lui Cherecheș: Întreaga conduită a inculpatului denotă un profund dispreţ faţă de autorităţile judiciare

By Ana Teșcan , in Justitie Stirile zilei , at 29 noiembrie 2023

Primarul fugar al Municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fost condamnat vineri, 24 noiembrie, la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată. Tot vineri, înainte de pronunțarea sentinței, Cherecheș a părăsit țara, sub identitatea unei rude. Judecătorii Curții de Apel Cluj notează în motivarea deciziei de condamnare că „întreaga conduită a inculpatului pe durata procedurilor judiciare derulate împotriva sa în prezenta cauză denotă un profund dispreţ faţă de autorităţile judiciare”. 

Conform motivării judecătorului, Cătălin Cherecheș, deși avea calitatea de primar al municipiului Baia Mare, „s-a angrenat în activitatea unor persoane juridice (trust de presă şi club de fotbal) pentru a obţine un capital de imagine politic şi electoral, în scopul consolidării funcţiei administrative ocupate”.

Potrivit documentului citat, Cătălin Cherecheș a preluat, începând din 2013, prin intermediari, un trust de presă, pentru suma totală convenită de 280.000 de euro.

„Inculpatul a controlat activitatea acestei entităţi, inclusiv din perspectivă editorială (…) s-a implicat în organizarea şi funcţionarea societăţii, dispunând şi cu privire la personalul care urma să fie angajat pentru realizarea obiectului de activitate al entităţii, infuzând sume de bani în patrimoniul acesteia fără întocmirea unor acte doveditoare/justificative (pentru derularea activităţilor curente şi pentru plata angajaţilor). Conform probaţiunii administrate, s-a reţinut că inculpatul a mai adus un aport de aproximativ 120.000 euro până la momentul intrării în insolvenţă a societăţii”, se mai arată în motivarea judecătorească.

În ceea ce privește clubul de fotbal, se arată că edilul a primit de la o persoană din conducerea FC Baia Mare, în anul 2014, suma de 70.000 lei, sub formă de mită, pentru susținerea financiară a clubului de fotbal cu 1.000.000 lei/1.200.000 lei, fonduri ale administrației locale.

Doi ani mai târziu, spun procurorii, Cherecheș ar fi cerut nu mai puțin de 400.000 lei aceleași persoane pentru acordarea unei sponsorizări similare către clubul de fotbal. Atunci au intrat pe fir și procurorii, care l-au prins în flagrant pe Cherecheș în timp ce încasa 30.000 lei.

„Dispreț față de autoritățile judiciare”

În motivarea deciziei de condamnare, Curtea de Apel Cluj reține, printre altele, „că întreaga conduită a inculpatului pe durata procedurilor judiciare derulate împotriva sa în prezenta cauză denotă un profund dispreţ faţă de autorităţile judiciare, inculpatul erijându-se în postura de victimă a sistemului judiciar şi a serviciilor române de informaţii, apelând la simpatia publicului şi a comunităţii din care face parte, scop pentru care a şi exploatat presa locală şi notorietatea sa la nivelul unităţii administrativ-teritoriale pe care o administra”.

„Nenumărate cereri, petiții și memorii”

Judecătorii mai arată că edilul „a participat la majoritatea termenelor de judecată acordate în cauză, acesta a formulat nenumărate cereri, petiţii şi memorii (personal sau prin intermediul numeroşilor apărători aleşi), adoptând o strategie de apărare care, în final, a pus în evidenţă o exercitare cu rea-credinţă a drepturilor procesuale recunoscute şi garantate în procesul penal în favoarea inculpatului. În esenţă, conduita procesuală a inculpatului este cea care a generat durata îndelungată a procedurilor în faţa instanţei de fond şi a instanţei de apel”.

„Din modul în care inculpatul a înţeles să se implice în aceste activităţi ilicite şi să execute activitatea infracţională se deduce că acesta este străin de principiile, reperele de onoare, corectitudine, responsabilitate, de valorile sociale şi morale, toate validate de legea penală care este aplicabilă tuturor cetăţenilor Statului Român şi de comunitatea din care face parte şi care i-a acordat mandatul în exerciţiul căruia a săvârşit faptele ilicite”, mai scrie în motivarea deciziei de condamnare.

Cătălin Cherecheş a ieșit din ţară cu buletinul unei rude

Edilul municipiului Baia Mare a ieşit din ţară vineri, 24 noiembrie, la ora 7:49, înainte de pronunţarea sentinţei, prin punctul de frontieră Petea, sub identitatea unei rude, a anunţat sâmbătă Victor Ştefan Ivascu, şeful Poliţiei de Frontieră.

Responsabilii Poliţiei de Frontieră au declarat că edilul a ieşit cu un taxi şi că se afla pe locul din dreapta şoferului. De asemenea, au precizat că documentul prezentat la control a fost unul real, nu falsificat şi că asemănarea dintre Cherecheş şi cel al cărui document l-a utilizat este foarte mare.

Primarul a fost prins de autoritățile germane în orașul Augsburg, în seara zilei de marți, 28 noiembrie. Potrivit surselor Main News, polițiștii germani l-au prins pe Cherecheș într-o gară, alături de mătușa lui, de unde ar fi vrut să ia un taxi. Oamenii legii i-au interceptat pe cei doi încă de când erau într-o mașină care gonea spre gară cu 200 de km/h. Edilul ar fi vrut să fugă din Germania.

Socrii primarului și soția primarului, cercetați pentru ar fi vrut să o mituiască pe judecătoare

Tot în spatele gratiilor se află și socrii lui Cătălin Cherecheș. Aceștia au fost arestați preventiv pentru 30 zile, după ce ar fi încercat să îi ofere mită judecătoarei care urma să pronunțe verdictul în procesul în care a fost judecat primarul pentru ca acesta să fie achitat. Tot în același dosar este cercetată în libertate și proaspăta soție a lui Cătălin Cherecheș, Tabita Gliga.

CITEȘTE ȘI: Dezvăluiri din dosarul socrilor primarului Cherecheș: Înainte ca femeia să fie prinsă în flagrant, cei doi soți au mers până la aeroport, unde au schimbat șoferii

Sursa foto: Facebook/ Cătălin Cherecheș

Comentarii


    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW