Cum își pierde Germania influența în Europa Centrală și de Est, din cauza poziției față de războiul din Ucraina
Timp de ani de zile, Germania a fost liderul incontestabil al unui bloc în interiorul unui alt bloc, anume țările din Europa Centrală și de Est din Uniunea Europeană (UE), care se uitau la Berlin pentru patronaj, îndrumări și, uneori, instrucțiuni explicite, relatează cotidianul Politico. O serie de evoluții recente au erodat însă autoritatea și influența Berlinului în Europa, ca pensionarea cancelarului Angela Merkel sau mai mulți pași greșiți și mesaje inconsecvente legate de politica Federației Ruse și războiul din Ucraina.
Conform unor numeroși oficiali și diplomați ai UE, în lumina politicii recente a Germaniei, se constată o mai mare dorință a țărilor centrale și estice din blocul comunitar de a merge pe drumul lor și, în unele cazuri, de a contesta în mod deschis alianța franco-germană care a fost mult timp în centrul puterii și al procesului decizional al UE.
„Nu avem nevoie de protecție germană; S-a dovedit că se află pe partea greșită a istoriei”, a declarat un diplomat din Europa de Est, referindu-se la politica de lungă durată a Berlinului de a trata Federația Rusă cu cordialitate. „Polonia a dovedit că este un lider bun în ceea ce privește Rusia, în primirea refugiaților [ucraineni], în eliminarea treptată a gazelor. Țările baltice au o conducere inteligentă. Bulgaria are un nou guvern mai credibil. România este stabilă”, a spus diplomatul.
Prăbușirea autorității Germaniei, se arată în articolul citat, a fost vizibilă mai ales săptămâna aceasta, când liderii UE s-au străduit să-l convingă pe premierul ungar să accepte un embargo asupra petrolului rusesc.
În trecut, când Orbán ridica obstacole în calea propunerilor UE, Merkel era adesea chemată „să-l pună la cale”.
Acum, Germania a fost acuzată că a încercat să caute un avantaj într-o propunere de scutire de la embargo pentru petrolul livrat prin conductă. Berlinul a negat în mod repetat orice implicare în propunerea scutirii și, în cele din urmă, s-a angajat să pună capăt tuturor achizițiilor de petrol rusesc până la sfârșitul acestui an.
Europa își caută lider
„Scholz este o problemă reală”, a spus un diplomat al UE. „El vine cu o politică mercantilă în loc să adopte o poziție de compromis, așa cum făcea Merkel.”
Deși niciun alt șef de guvern sau de stat nu a reușit încă să ocupe locul lăsat liber de Angela Merkel, premierul italian, Mario Draghi, fost șef al Băncii Centrale Europene, pare să fie liderul european cu cea mai mare anvergură, a scris sursa citată.
Între timp, proaspătul reales președinte Macron este văzut ca incapabil să renunțe la ego și la complexele sale de grandoare pentru a putea să devină un „arhitect” tăcut al politicii consensului și compromisului, așa cum era Angela Merkel.
Prăbușirea influenței germane părea că începuse deja din ultimii ani ai guvernului Merkel și a devenit extrem de vizibilă în iunie 2021, când liderii francez și german au propus un summit UE cu Putin. Au fost refuzați cu fermitate dură de liderii Poloniei, Estoniei, Letoniei și Lituaniei.
Macron și Merkel păreau, atunci, hotărâți să țină pasul cu președintele Joe Biden, care avusese summit-ul său propiu cu dictatorul rus, la Geneva.
Potrivit sursei citate, țările est-europene au avertizat, atunci, că abordarea „moale” pe care Europa și America o au față de Rusia tot mai autoritară ar putea să submineze eforturile de a crea un nou echilibru geopolitic.
Sursa foto: Pixabay
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More here to that Topic: mainnews.ro/cum-isi-pierde-germania-influenta-in-europa-centrala-si-de-est-din-cauza-pozitiei-fata-de-razboiul-din-ucraina/ […]