Cum desființează avocatul general al CJUE ordonanța Guvernului Dăncilă, prin care a fost menținut în funcție șeful Inspecției Judiciare, Lucian Netejoru: ”Îndoieli cu privire la interesul guvernului român de a numi o anumită persoană”
Avocatul general al Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) critică în termeni duri ordonanța de urgență adoptată de Guvernul Dăncilă în 2018, prin care șeful Inspecției Judicare, al cărui mandat expirase, a fost menținut în funcție, ca interimar.
Potrivit acestuia, modalitatea aleasă de Executiv ridică serioase semne de întrebare cu privire la intenția Guvernului de a numi o anumită persoană.
„După ce a clarificat criteriile și natura examinării care decurg din dispozițiile aplicabile ale dreptului Uniunii, avocatul general Michal Bobek propune Curții, (…), să declare că dreptul Uniunii se opune unor dispoziții naționale prin care guvernul adoptă, prin derogare de la normele juridice aplicabile în mod normal, un sistem pentru numirea interimară în posturile de conducere ale organului însărcinat cu efectuarea cercetărilor disciplinare în cadrul puterii judecătorești al cărui efect practic este reintegrarea în funcție a unei persoane al cărei mandat a expirat deja”, arată forul european.
Avocatul general susține că legislația europeană nu impune un model specific în ceea ce privește organizarea sistemelor disciplinare pentru magistrați. Totuși, cerința de independență impune ca normele care îl reglementează să prezinte garanțiile necesare pentru a evita orice risc de utilizare a unui astfel de regim disciplinar ca sistem de control politic al conținutului deciziilor judiciare.
Inspecția Judiciară ar juca un rol esențial în cadrul procedurii disciplinare întrucât efectuează ancheta preliminară, conform specialistului CJUE. Astfel, un organ însărcinat cu deschiderea procedurilor disciplinare ar trebui cel puțin să demonstreze un anumit grad de independență operațională și de anchetă, susține avocatul general.
Avocatul general: Îndoieli cu privire la interesul guvernului român
Specialistul CJUE arată că, având în vedere modul în care a fost menținut în funcție șeful Inspecției Judiciare, au apărut semne de interesul guvernului român de a numi o anumită persoană.
”Numirea interimară a conducerii Inspecției Judiciare introdusă printr-o ordonanță de urgență, fără a consulta organul care trebuie consultat în mod normal cu privire la o astfel de numire, nu este concepută doar pentru a asigura continuitatea funcției, ci are ca efect practic reintegrarea în funcție a unei persoane al cărei mandat a expirat deja, prin intermediul unei proceduri diferite de cea instituită de lege. Acest sistem este susceptibil să dea naștere unor îndoieli cu privire la interesul guvernului român de a numi o anumită persoană în fruntea organului însărcinat cu efectuarea cercetărilor disciplinare împotriva magistraților. În consecință, un astfel de sistem nu pare să cuprindă garanții de natură să înlăture orice îndoială rezonabilă cu privire la neutralitatea și la impenetrabilitatea organelor judiciare față de factorii externi”, potrivit sursei citate.
Citește aici, pe larg, argumentele avocatului general.
Ministru al Justiției la momentul adoptării ordonanței de urgență, Tudorel Toader a declarat, pentru Main News, că ”SIIJ și IJ au fost inființate prin lege, pot fi întrebați inițiatorii legii!”. Pe de altă parte, premierul României de la vremea respectivă, Viorica Dăncilă, nu a răspuns până în acest moment.
La momentul ordonanței, conducerea Inspecției Judiciare era formată din judecătorul Lucian Netejoru (inspector-şef), și procurorul Gheorghe Stan (adjunct). Acesta din urmă a ajuns, ulterior, la șefia Secției Speciale și, în cele din urmă, la Curtea Constituțională.
Ce urmează
Odată ce avocatul general și-a prezentat concluziile, Curtea de Justiție a Uniunii Europene rămâne în pronunțare. Cel mai probabil, o decizie va fi dată în următoarele patru-cinci săptămâni. Experții consultați de Main News susțin că, de regulă, argumentele avocatului general cântăresc greu în verdictul instanței europene.
S-a ajuns la un astfel de proces în urma nemulțumirilor apărute în sistemul judiciar din România după adoptarea unor acte normative, printre care și acesta. Miza uriașă este legată și de soarta Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ). Deciziile CJUE vor cântări decisiv, la rândul lor, în procesele din instanțele românești în cadrul cărora au fost făcute sesizările.
Sursă foto: DPA
Comentarii
[…] CITEȘTE ȘI: Cum desființează avocatul general al CJUE ordonanța Guvernului Dăncilă, prin care a fost menți… […]
[…] CITEȘTE ȘI: Cum desființează avocatul general al CJUE ordonanța Guvernului Dăncilă, prin care a fost menți… […]
… [Trackback]
[…] Read More Info here to that Topic: mainnews.ro/cum-desfiinteaza-avocatul-general-al-cjue-ordonanta-guvernului-dancila-prin-care-a-fost-mentinut-in-functie-seful-inspectiei-judiciare-lucian-netejoru-indoieli-cu-privire-la-interesul-guve/ […]
… [Trackback]
[…] Find More here to that Topic: mainnews.ro/cum-desfiinteaza-avocatul-general-al-cjue-ordonanta-guvernului-dancila-prin-care-a-fost-mentinut-in-functie-seful-inspectiei-judiciare-lucian-netejoru-indoieli-cu-privire-la-interesul-guve/ […]
… [Trackback]
[…] Read More Info here to that Topic: mainnews.ro/cum-desfiinteaza-avocatul-general-al-cjue-ordonanta-guvernului-dancila-prin-care-a-fost-mentinut-in-functie-seful-inspectiei-judiciare-lucian-netejoru-indoieli-cu-privire-la-interesul-guve/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on to that Topic: mainnews.ro/cum-desfiinteaza-avocatul-general-al-cjue-ordonanta-guvernului-dancila-prin-care-a-fost-mentinut-in-functie-seful-inspectiei-judiciare-lucian-netejoru-indoieli-cu-privire-la-interesul-guve/ […]
… [Trackback]
[…] Information on that Topic: mainnews.ro/cum-desfiinteaza-avocatul-general-al-cjue-ordonanta-guvernului-dancila-prin-care-a-fost-mentinut-in-functie-seful-inspectiei-judiciare-lucian-netejoru-indoieli-cu-privire-la-interesul-guve/ […]