Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Cum arată lista PNL Bucureşti la parlamentare. Sebastian Burduja şi Sorin Cîmpeanu, cap de listă

By news.ro , in Politic Stirile zilei , at 15 octombrie 2024

Sebastian Burduja, liderul PNL Bucureşti, va deschide lista la Camera Deputaţilor în Capitală, în timp ce Sorin Cîmpeanu, fost ministru al Educaţiei, va ocupa primul loc la Senat, susţin surse din conducerea PNL pentru News.ro. Fostul premier Florin Cîţu, care viza un loc pe liste în Capitală, va candida pentru un post de senator la Galaţi.

Conducerea PNL a validat lista organizaţiei Bucureşti pentru alegerile parlamentare.

La Camera Deputaţilor, pe primul loc se află liderul PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, cel care s-a clasat pe locul patru în cursa pentru Primăria Capitalei la alegerile locale din 9 Iunie. Locul doi pe lista PNL este ocupat se Andrei Baciu, fost preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, urmărit penal de DNA în dosarul vaccinurilor anti-Covid. Pe locul trei a fost aşezat Ionuţ Stroe, liderul PNL Sector 4 şi purtătorul de cuvânt al partidului. Lista este completată de Octavian Oprea, fost secretar general al TNL, care şi-a pierdut funcţia în vara anului 2022, după ce, la o şcoală de vară a partidului, a scandat injurii la adresa PSD. “Tineretul PSD, să le f.. mamele!”., au scandat atunci tineri liberali, în frunte cu Octavian Oprea.

Răzvan Prişcă, în prezent deputat de Prahova, va ocupa locul cinci pe lista PNL Bucureşti, iar Mihai Voicu, liberal cu patru mandate de parlamentar, a prins locul şase.

La Senat, lista va fi deschisă de fostul ministru al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. Pe locul doi se află Monica Anisie, la rândul său ministru al Educaţiei în Guvernul Orban. Locul trei va fi ocupat de fostul europarlamentar Vlad Nistor.

Liberalii speră să obţină 4-5 mandate în Camera Deputaţilor şi două mandate la Senat, susţin surse din conducerea PNL.

Fostul preşedinte al partidului, Florin Cîţu, senator de Bucureşti în ultimele două legislaturi, va candida pentru un nou mandat, însă la Galaţi, deşi a insistat să fie pe lista din Bucureşti, susţin sursele citate. La Camera Deputaţilor, lista PNL Galaţi va fi deschisă de parlamentarul George Scarlat. Pe locul al doilea  se află liderul demisionar al filialei George Stângă. La alegerile precedente, PNL a obţinut la Galaţi două mandate de deputat şi unul de senator.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW