Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Cu ce viteză vor circula trenurile între Sighișoara și Mediaș. Ambiguitățile din comunicatul CFR

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 3 decembrie 2021

Trenurile de călători nu vor circula prea curând cu până la 160 km/h între Sighișoara și Mediaș, așa cum au titrat mau multe publicații. De vină pentru situație au fost reprezentanții CFR SA, instituția care s-a lăudat astăzi cu noul sistem de Management al Traficului Feroviar pe acest segment, care însă nu este încă certificat de Autoritatea Feroviară Română. 

Lucrările de modernizare a tronsonului de cale ferată Sighișoara – Coșlariu – Simeria s-au finalizat și recepționate de CFR SA, astfel că trenurile de călători ar putea circula cu viteza maximă de 160 km/h iar cele de marfă cu până la 140 km/h. Însă asta numai în teorie, deoarece pentru a circula în siguranță este nevoie de operaționalizarea Sistemul European de Management al Traficului Feroviar (ERTMS).

Într-un comunicat de presă transmis vineri, 3 decembrie, reprezentanții CFR SA au anunțat că „ERTMS este funcțional pe segmentul feroviar Sighișoara – Daneș – Dumbrăveni – Mediaș pe ambele fire de circulație, modernizate pentru viteza maximă de circulație a trenurilor de călători de 160 km/h”, iar majoritatea persoanele nespecializate în domeniu au înțeles că pe cale de consecință trenurile vor și circula cu 160 km/h.

Contactată de Mainnews.ro, conducerea Autorității Feroviare Române (AFER) a precizat că deocamdată sistemul nu este încă certificat. Asta înseamnă că ERTMS nu este pe deplin operațional iar trenuri nu vor circula cu 160 km/h. De altfel, chiar pe site-ul CFR SA este publicată informația că pe ambele fire ale acestui sector viteza trenurilor este restricționată la 120 km/h.

Sursa foto: Inquam Photos / Casian Mitu

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] There you will find 78524 more Info to that Topic: mainnews.ro/cu-ce-viteza-vor-circula-trenurile-intre-sighisoara-si-medias-ambiguitatile-din-comunicatul-cfr/ […]

  • … [Trackback]

    […] Info on that Topic: mainnews.ro/cu-ce-viteza-vor-circula-trenurile-intre-sighisoara-si-medias-ambiguitatile-din-comunicatul-cfr/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW