CSM va continua discuțiile asupra raportului IJ referitor la Kovesi și Iacob pe 15 ianuarie 2020
Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a stabilit, miercuri, continuarea discuțiilor asupra acțiunilor formulate de Inspecția Judiciară cu privirea la săvârșirea de către fostul procuror-șef al DNA Laura Codruța Kovesi și de fostul adjunct Marius Iacob a unor abateri disciplinare pentru data de 15 ianuarie 2020.
Pe 12 septembrie, Inspecția Judiciară a început o acțiune disciplinară în cazul Laurei Codruța Kovesi, fiind acuzată de trei abateri disciplinare. O acțiune asemănătoare a fost declanșată și în cazul fostului adjunct al acesteia, Marius Iacob.
„În concret, procurorul-şef al DNA s-a exprimat în sensul combaterii efectelor negative în planul imaginii şi credibilităţii instituţiei generate de decizia CCR 68/2017, prin instrumentarea urgentă a unor dosare ‘cu miniştri’, de impact mediatic, şi-a exprimat dezacordul cu privire la caracterul legal, definitiv şi general obligatoriu al deciziei CCR 68/2017 şi a folosit exprimări inadecvate la adresa Curţii Constituţionale şi a unui judecător al Curţii, inducând ideea în cadrul opiniei publice că unul dintre criteriile în funcţie de care se prioritizează soluţionarea dosarelor este impactul mediatic al acestora şi calitatea oficială a persoanelor cercetate”, potrivit IJ.
Totodată, acţiunea a vizat „atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii”, constând în aceea că prin intermediul unei corespondenţe electronice (email) a adoptat „o atitudine nedemnă, folosind la adresa procurorilor cuvinte şi expresii cu un conţinut vădit denigrator, insultător şi ameninţător, respectiv ‘laşi’, ‘bârfitori’, ‘infractori’, făcând cunoscut acestora faptul că ‘există deja un cerc de suspecţi’, cu referire la un dosar penal, încălcând astfel obligaţia de rezervă şi normele de conduită ataşate profesiei de magistrat”, conform sursei citate.
În privința lui Marius Iacob, Inspecția Judiciară a precizat că acțiunea față de acesta a vizat „nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una dintre cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa”, constând în aceea că a efectuat acte de urmărire penală fără a formula declaraţie de abţinere, deşi se afla, în mod vădit, în situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. f), cu referire la art. 65 alin. 1 şi art. 66 Cod de procedură penală”, a mai explicat IJ.
Inquam Photos/Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: mainnews.ro/csm-va-continua-discutiile-asupra-raportului-ij-referitor-la-kovesi-si-iacob/ […]