„Provocările aflate în fața Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor sunt foarte mari din perspectiva reducerii supra-aglomerării şi a condiţiilor de detenţie, respectării drepturilor omului şi securităţii cetăţenilor, inclusiv din perspectiva problematicii condamnărilor suferite de România la CEDO din cauzele indicate mai sus. Acest context reclamă un management energic, profesionist şi orientat pe rezultate, în condiţii de stres financiar şi instituţional, în condiţiile unei presiuni de timp care ţine de aşteptările cetăţenilor. Îmi exprim încrederea şi aşteptările ca proaspătul director împuternicit să facă faţă acestor aşteptări, graţie experienţei sale îndelungate în sistemul penitenciar şi a expertizei acumulate, atât în calitate de manager de penitenciar, cât şi de manager de sistem. Sunt, de asemenea, încrezător că va exista o colaborare loială şi onestă din partea managementului ANP faţă de Ministerul Justiţiei, în cadrul atribuţiilor legale ale fiecărei instituţii„, a declarat ministrul Justiţiei, domnul Cătălin Predoiu.
În acest moment, comisarul șef de poliție penitenciară Tiberiu Firinel Ungureanu este directorul Penitenciarului Marginei, de unde, conform declarației de avere, încasa un salariu de 100 024 lei pe an, adică de 8 335 lei pe lună.
Comisarul a mai fost numit director general al ANP în anul 2009.
Tiberiu Ungureanu a fost şef al Direcţiei pentru Prevenirea Criminalităţii în Mediul Penitenciar. Comisarul a avut acces în arhiva Serviciul Independent pentru Protecție și Anticorupție (SIPA), fostul serviciu secret al Ministerului Justiției.
sursa foto: Dreams Time
Comentarii
… [Trackback]
[…] Information on that Topic: mainnews.ro/cristian-plesa-inlocuit-de-la-conducerea-administratiei-nationale-a-penitenciarelor/ […]
… [Trackback]
[…] Read More Information here to that Topic: mainnews.ro/cristian-plesa-inlocuit-de-la-conducerea-administratiei-nationale-a-penitenciarelor/ […]
… [Trackback]
[…] Read More Info here to that Topic: mainnews.ro/cristian-plesa-inlocuit-de-la-conducerea-administratiei-nationale-a-penitenciarelor/ […]