Saturday, October 26, 2024
Jurnalism corect


Patriarhia Română se distanțează de „Biserica lui Putin”

By Vîrban Robert , in Politic Război în Ucraina Stirile zilei , at 6 martie 2022

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a publicat duminică, 6 martie, un mesaj ferm de distanțare față de Patriarhul Kiril al Moscovei, conducătorul Bisericii Ortodoxe ruse, despre care spune că a pus între paranteze creștinismul în fața intereselor Kremlinului.

„Datoria lucidității ne obligă să discernem inclusiv între un autentic și demn Întâistătător al Bisericii lui Hristos și un opulent patriarh demisionar din punct de vedere creștin prin complicitatea sa cinică cu politicul asasin și prin asocierea la cele mai hidoase lucruri pe care omul antihristic este capabil să le comită cu atrocitate:

Războiul cumplit și nejustificat împotriva altora, bulversarea vieții unui popor liber, îngrozirea, torturarea în varii feluri și uciderea în masă a unor oameni pe care Hristos ne-a poruncit blând să-i iubim ca pe noi înșine, nu să-i strivim sub cizma grea și invadatoare a morții.

Chiar când diavolul ne truchează în față realitatea, avem mereu datoria de a discerne și de a mărturisi adevărul”, a scris Vasile Bănescu, pe contul său de Instagram.

Patriarhul Kiril s-a rugat pentru Armata lui Putin

În predica susținută pe 27 februarie la Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova, Patriarhul Kiril s-a închinat pentru victoria trupelor ruse în Ucraina.

„Fie ca Dumnezeu să ne apere ca situaţia politică actuală din Ucraina, o ţară soră care ne este apropiată, să fie folosită în aşa fel încât forţele răului să învingă”, a fost mesajul Patriarhului Kiril.

Sursa foto: Inquam Photos / Diana Oros

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *