Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Creștere de salariu de 50% pentru primarii și șefii de consilii județene care implementează proiecte pe fonduri europene

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 30 ianuarie 2023 Etichete: , , , , , ,

Președinții de consilii județene și primarii vor avea parte de o mărire de salariu cu până la 50% în cazul în care implementează proiecte finanțate din fonduri europene, potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență pus în consultare publică. Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a explicat luni, 30 ianuarie, că este vorba despre o formă de a „stimula conducătorii de instituții” în condițiile în care România plănuiește să atragă 80 de miliarde de euro în următorii ani. 

Potrivit proiectului pus în consultare publică, „indemnizațiile lunare ale președinților și vicepreședinților consiliilor județene și primarilor și viceprimarilor unităților administrativ-teritoriale care implementează proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile și/sau fonduri externe rambursabile, precum și prin Mecanismul de redresare și reziliență se majorează cu până la 50%”.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a precizat că măsura este necesară, întrucât angajații instituțiilor care lucrează cu proiecte europene primeau deja spor de 50%.

Era nefiresc ca subordonații care lucrează în structuri ce implementează fonduri europene să aibă 50% sporuri din fonduri, iar cei care își asumă întreaga responsabilitate și gestionează proiecte europene să aibă 25%, aceștia fiind primarii și președinții de consilii județene. E nevoie de o uniformizare a procentului ca să stimulăm atragerea de fonduri europene”, a declarat ministrul, într-o intervenție la Digi24.

Boloș susține că „greul” în gestionarea banilor europeni cade pe autoritățile locale și că este nevoie de „resursă umană bine pregătită”.

Ce e mai important? Să atragem 80 de miliarde de euro sau să ne plângem că se ia acest spor? Acest spor nu se ia dacă nu sunt încheiate contracte de finanțare, aici e secretul pentru acordarea acestui spor, să avem contracte de finanțare. Primarul care își face treaba merită cu vârf și îndesat acest spor dacă are contracte de finanțare și proiecte atrase”, a adăugat ministrul.

Liberalul a mai explicat că este „o formă directă de a stimula conducătorii de instituții”, în condițiile în care România s-a angajat să absoarbă 80 de miliarde de euro din fondurile europene în următorii ani.

Era nefiresc că sporul funcționarului aflat în subordinea primarului să fie de 50% și primarul care își asumă responsabilitatea activității să aibă 25%. Un populism care nu e foarte bun, pentru că România e angajată în acest proces de absorbție a 80 de miliarde de euro”, a adăugat Marcel Boloș.

Proiectul pus în consultare publică poate fi accesat aici.

Sursă foto: Guvernul României

Comentarii