Friday, December 2, 2022
Jurnalism corect


Controversa tranșată de Înalta Curte. Purtarea măștii de protecție în timpul furtului atrage o pedeapsă mai aspră

By Matthew Garvey , in Justitie , at 27 ianuarie 2022

Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, joi, 27 ianuarie, că o persoană care poartă masca de protecție, obligatorie în contextul pandemiei de coronavirus, și care este prinsă în timp ce fură poate fi condamnată pentru infracțiunea de furt calificat.

Îndeplinirea obligației de a purta o mască de protecție având aptitudinea de a ascunde fizionomia, în spațiile publice în care actele normative în vigoare prevăd obligativitatea acesteia, atrage incidenţa elementului circumstanțial agravant prevăzut de art. 229 alin. (1) lit. c) din Codul penal, privind infracțiunea de furt săvârșită de către o persoană mascată”, se arată în decizia Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al ÎCCJ.

Sesizarea a fost înaintată de Secția a II-a penală a Curții de Apel București la finalul lunii noiembrie, fiind vorba de un dosar în care o persoană a fost condamnată pentru furt calificat, după ce, în timp ce se afla în magazin, a furat un Iphone X din buzunarul unui client, cauzând un prejudiciu de 4.000 de lei.

Persoana respectivă a făcut apel și a cerut schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de furt calificat în infracțiunea de furt simplu, motivând că purtarea măștii de protecție este obligatorie în contextul pandemiei de coronavirus.

Instanța de fond a considerat că persoana care poartă mască, chiar și în cazul în care este obligată de lege să o facă, prevede și acceptă că furtul va fi înlesnit și ascunderea infracțiunii va fi mai facilă profitând de contextul social, particular”, arăta Curtea de Apel București.

Potrivit Codului penal, furtul simplu se pedepsește cu „închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă” (art. 228 alin.1 ), în timp ce „furtul săvârșit de o persoană mascată, deghizată sau travestită” este considerat furt calificat și se pedepsește cu închisoarea între 1 și 5 ani (art. 229 alin. 1 lit. c) ).

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW