Monday, December 6, 2021
Jurnalism corect


Control de amploare în toate instanțele și parchetele. Dosarele de incitare la ură și xenofobie, verificate de Inspecția Judiciară

By Robert Madaianu , in Justitie Stirile zilei , at 17 decembrie 2020 Etichete: , , ,

Inspectorii judiciari vor verifica modul în care au fost soluționate dosarele de incitare la ură și xenofobie. Controlul va avea loc în urma unei decizii a Consiliului Superior al Magistraturii.

Mai exact, dosarele vizate de control sunt cele cu „infracţiunea prevăzută de art. 369 Cod penal şi cele ce cad sub incidenţa OUG 31/2002”.

Articolul 369 din Codul penal este cel care pedepsește incitarea la urmă. Pe de altă parte, ordonanța de urgență din 2002 vizează, printre altele, interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război”.

CITEȘTE ȘI: Arbitrul Sebastian Colțescu, acuzat de rasism la un meci de Liga Campionilor / Reacția președintelui Turciei

În urma unei analize, judecătorii și procurorii au considerat că aceste dosare trebuie verificate în detaliu de inspectori.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât sesizarea Inspecţiei Judiciare în vederea efectuării unui control tematic la instanţe şi parchete cu privire la modul de investigare şi soluţionare a cauzelor având ca obiect infracţiunile anterior menţionate”, se arată în ordinea de zi soluționată.

Decizia CSM a fost luată cu 11 voturi în favoarea controlului și 6 împotrivă. Un vot a fost nul.

CITEȘTE ȘI: Dosarele DNA cu magistrați, criticate dur în CSM: Abuzuri, păcate și suferințe | Savonea: DNA nu și-a schimbat nici măcar părul, darămite năravul | Chiș: Nu este de aruncat o anatemă completă pe instituție

Foto: ICCJ

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW