Consiliul Fiscal și-a revizuit la 6% proiecția de deficit bugetar
Consiliul Fiscal şi-a revizuit în creștere proiecţia de deficit bugetar pentru anul în curs, estimând că acesta se va situa peste 6% din PIB, cu mult peste ținta de 4,4% asumată în bugetul de stat, în absenţa unor măsuri de corecţie, se arată într-un raport al instituţiei, citat de Agerpres.
„Execuţia bugetară pe primele şase luni ale anului 2023 a consemnat un deficit bugetar de 2,3% din PIB, cu circa 0,63 pp mai ridicat faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, cauzat atât de dinamica mai lentă a unor categorii de venituri (în raport cu evoluţia bazelor macroeconomice relevante, dar şi faţă de nivelurile anticipate la elaborarea proiectului de buget), cât şi de creşterea peste aşteptări a unor categorii de cheltuieli în raport cu ţintele din proiectul de buget. Trebuie menţionat şi că execuţia din partea a doua a anului va fi afectată de majorările salariale acordate ulterior adoptării legilor bugetare anuale, în timp ce măsurile adoptate prin OUG 34/2023 apar drept insuficiente pentru a asigura continuitatea procesului de consolidare fiscal-bugetară. În aceste condiţii, comparativ cu evaluarea de la momentul opiniei asupra proiectului de buget, Consiliul Fiscal îşi revizuieşte în sens ascendent proiecţia de deficit pentru anul în curs, estimând că acesta se va situa probabil peste 6% din PIB, în absenţa unor măsuri de corecţie a derapajului bugetar”, se arată în Raportul pentru 2022.
Potrivit sursei citate, necesitatea adoptării unor măsuri de corecţie a fost semnalată de Consiliul Fiscal încă din opinia sa asupra proiectului de buget, însă acum trebuie subliniată importanţa adoptării rapide a acestora, având în vedere timpul scurt în care mai pot produce efecte asupra execuţiei bugetare a anului 2023.
Consiliul Fiscal menţionează că proiectul de buget pe anul 2023 a avut în vedere o ţintă de deficit bugetar de 4,4% din PIB atât conform metodologiei cash, cât şi potrivit metodologiei europene.
„Având în vedere o evaluare prudentă a proiecţiilor de venituri şi cheltuieli, Consiliul Fiscal a apreciat, în opinia sa cu privire la proiectul de buget pentru anul 2023, că acesta este compatibil cu un deficit cash de circa 5,7% din PIB. În aceste condiţii, Consiliul Fiscal a subliniat că rectificările bugetare viitoare trebuie să identifice măsuri de ajustare în vederea apropierii de ţinta de deficit, existând riscuri majore privind continuarea consolidării bugetare”, notează specialiștii.
Experții cer creșterea veniturilor la buget
Potrivit Consiliului Fiscal, ajustarea deficitului bugetar pe termen mediu (perioada 2024- 2026) este determinată, potrivit proiecţiilor din Programul de Convergenţă, în principal de reducerea ponderii cheltuielilor bugetare în PIB cu 1,2 pp (de la 38,3%, în 2023, la 37,1%, în 2026), în timp ce ponderea veniturilor bugetare este proiectată să crească doar cu 0,3 pp din PIB (de la 33,9%, în 2023, la 34,2%, în 2026).
„Consiliul Fiscal reiterează că procesul de consolidare fiscal-bugetară reclamă o creştere semnificativă a veniturilor fiscale, care sunt la un nivel inadmisibil de jos în raport cu nevoile României şi cu celelalte state membre ale UE. În acest sens, este necesară eliminarea exceptărilor şi portiţelor din legislaţia actuală, precum şi creşterea eficienţei colectării prin descurajarea optimizărilor fiscale şi reducerea evaziunii. Trebuie avut în vedere că asemenea măsuri au un impact distribuţional semnificativ, astfel că implementarea lor se poate confrunta cu dificultăţi şi cu opoziţia unor grupuri de interese”, se arată în document.
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Comentarii