Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Consilierul lui Vlad Voiculescu: De două zile Ministerul Sănătății nu are acces la data.gov

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 10 martie 2021

UPDATE: Secretariatul General al Guvernului a precizat că s-au înregistrat probleme tehnice, acestea fiind remediate.

Știrea inițială

Ștefan Voinea, consilierul ministrului sănătății care se ocupă de transparentizarea datelor privind campania de vaccinare, susține că de două zile instituția nu mai are acces la portalul guvernamental data.gov.ro.

„În calitate de consilier onorific al ministrului Sănătății, coordonez activitatea de transparentizare cu privire la datele despre pandemie și vaccinare.

Pentru acest lucru am avut acces la Registrul Electronic Național de Vaccinări printr-un cont cu permisiuni limitate. Acest cont permite doar raportări și nu oferă acces la date cu caracter personal.

Am exportat datele pentru transparentizare pe pagina data.gov.ro, la solicitarea ministrului. Datele nu conțin informații cu caracter personal, secret sau confidențial.

De două zile Ministerul Sănătăţii nu mai are acces la data.gov.ro pentru a publica în mod transparent informațiile despre vaccinare și pandemie”, a scris Ștefan Voinea, pe Facebook.

Context

Precizările vin în contextul scandalului iscat în urma publicării datelor privind campania de vaccinare. Oficialii din Ministerul Apărării și Ministerul de Interne îl acuză pe Vlad Voiculescu că nu a primit aviz pentru a da publicității datele respective. În replică, ministrul sănătății susține că nu era nevoie de un asemenea aviz, în condițiile în care documentul nu avea niciun grad de secretizare.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *