Tuesday, May 17, 2022
Jurnalism corect


Congres PNL | Emil Boc l-a criticat pe Ludovic Orban: Ne-a arătat la alegeri că atât poate, locul 2

By Redactia , in Politic Stirile zilei , at 25 septembrie 2021 Etichete: ,

Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, care îl susține pe premierul Florin Cîțu la Congresul PNL de sâmbătă, 25 septembrie, l-a criticat pe actualul șef al partidului, Ludovic Orban. 

„Mult a fost, puţin mai este. Numai uniţi și împreună, la fel ca România, suntem puternici. Toți pentru România, toţi pentru PNL. Am avut o competiţie internă, cele rele să se spele, cele bune să se adune. S-a depăşit limita, trecutul nu-l putem schimba”, a declarat Emil Boc la Congresul PNL, citat de Adevărul.

Edilul a precizat că îl suține pe premier pentru funcția de lider al PNL, pentru că „e premierul care ce spune face”.

„Nu a crescut taxe, nu a închis economia, a promis PNDL, îl avem și se aplică. E omul cuvântului dat şi al cuvântului respectat”, a adăugat Boc.

„Atât poate, locul 2”

Emil Boc a mai precizat că Ludovic Orban a arătat ce poate, după alegeri – „doar locul 2”.

„Nu am fost de acord cu afirmaţia domnului preşedinte Orban, care a spus: Dacă eu nu sunt bun, nici voi nu sunteţi buni. Nu există aşa ceva în democraţie. Întotdeauna este cineva care poate duce partidul la nivelul următor. Rezultatele de la ultimele alegeri, din nefericire, ne-au confirmat că doar atât poate domnul preşedinte Orban. Locul 2. Avem nevoie să ducem şi partidul, şi ţara la nivelul următor de victorii politice, iar acest lucru îl poate realiza Florin Cîţu împreună cu PNL şi în parteneriat cu preşedintele Klaus Iohannis. (..) Noi nu suntem partid de locul doi pe scena politică românească!

Da, ne trebuie lozinci, dar ne trebuie şi rezultate. Da, iubim PNL-ul, dar îl punem pe el în primul rând şi nu funcţia noastră de la Camera Deputaţilor. Asta înseamnă să fii cu adevărat liberal, asta înseamnă să fii cu adevărat preşedintele Partidului Naţional Liberal”, a mai spus, între altele, Emil Boc.

Context

Liberalii își aleg sâmbătă, 25 septembrie, viitorul președinte. Lupta se dă între actualul lider al PNL, Ludovic Orban, și premierul Florin Cîțu. Evenimentul are loc la Romexpo, unde sunt așteptați 5.000 de delegați. La congresul PNL a participat și președintele Klaus Iohannis, care a anunțat de curând că îl susține pe actualul premier.

Urmărește AICI LIVE, pe mainnews.ro, cele mai importante momente și declarații de la Congresul PNL. 

CITEȘTE ȘI Ultimele ore de negocieri în campania internă din PNL, ce spun taberele | Politolog: Cei care nu vor câștiga vor pleca

Vezi parcursul în politică al lui Florin Cîțu, economistul ajuns premier, dar și cel al lui Ludovic Orban, care se află la a treia confruntare cu un candidat susținut de Klaus Iohannis.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW