Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Comisia juridică a Senatului, raport favorabil pe proiectul privind protecţia avertizorilor de integritate

By news.ro , in Politic Stirile zilei , at 31 august 2022

Comisia juridică a Senatului a adoptat miercuri, 31 august, raport de admitere pe proiectul de lege privind protecţia avertizorilor în interes public care transpune o directivă UE, reexaminată ca urmare a cererii formulate de preşedintele Klaus Iohannis.

Preşedintele interimar al Senatului şi membru al Comisiei juridice Alina Gorghiu a precizat, pentru News.ro, că va fi dezbătut raportul în plenul de joi al forului legislativ şi a adăugat că „avertizorii în interes public joacă un rol esenţial în prevenirea încălcărilor care aduc atingere interesului public şi în garantarea bunăstării societăţii”.

„Astăzi (miercuri – n.r.) am dat un raport favorabil pe legea avertizărilor de integritate în Senat. Ea are ca scop transpunerea Directivei (UE) 2019/1937. Legea de transpunere a prezentat câteva deficienţe şi, având în vedere că instituţia avertizorului în interes public este recunoscută la nivel european şi are o importanţă deosebită pentru transparenţa şi responsabilitatea democratică, ca atare s-a impus reexaminarea legii de către Parlament. Avertizorii în interes public joacă un rol esenţial în prevenirea încălcărilor care aduc atingere interesului public şi în garantarea bunăstării societăţii”, a declarat Alina Gorghiu, miercuri pentru News.ro.

Ea a adăugat că Senatul va dezbate, în plenul de joi, la începutul sesiunii parlamentare, raportul pe acest proiect de lege şi a mulţumit colegilor din Comisia juridica „pentru celeritate şi eficiență”.

Proiectul de lege se află în procedură de urgenţă în Parlament, iar Senatul este prima Cameră sesizată, decizională fiind Camera Deputaţilor.

Pe 28 iulie, preşedintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind protecţia avertizorilor în interes public care transpune o directivă UE.

„Deşi modificările aduse în procedura legislativă sunt în marja de apreciere a statelor, apreciem că acestea conduc la un efect contrar celui urmărit de Directivă, şi anume eliminarea unor sarcini administrative pentru unităţile administrativ-teritoriale de mici dimensiuni, a căror capacitate administrativă este mai redusă”, arată şeful statului în solicitarea transmisă Legislativului.

Pe 13 iulie, judecătorii constituţionali au respins, cu unanimitate de voturi, sesizarea USR cu privire la legea avertizorilor de integritate. CCR a precizat într-un comunicat oficial că legea disciplinează conduita avertizorului de integritate, fără a afecta posibilitatea sa de a divulga public informaţiile ce fac obiectul legii, iar noua reglementare, stabilind măsuri de protecţie, sprijin şi reparatorii în beneficiul avertizorului de integritate, consacră un standard adecvat de protecţie juridică al acestuia.

Anterior, procurorul-şef al Parchetului European (EPPO) Laura Codruţa Kovesi a anunţat că ia în calcul posibilitatea sesizării Comisiei Europene pentru activarea mecanismului de condiţionarea a fondurilor europene de statul de drept în România din cauza modului în care a fost transpusă directiva privind avertizorii de integritate.

Foto: Inquam Photos / George Calin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *