Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Ciucă: Primul miliard de euro din PNRR a fost deja accesat

By Ana Teșcan , in Politic Stirile zilei , at 1 aprilie 2022

Primul miliard de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a fost deja accesat, a anunțat vineri, 1 aprilie, premierul Nicolae-Ionel Ciucă. 

Banii vor fi folosiți pentru renovarea și modernizarea clădirilor din întreaga țară. Suma de un miliard de euro reprezintă prima tranșă dintr-un total de aproape 30 de miliarde, puși la dispoziția României de Consiliul European prin PNRR.

„Prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, autoritățile publice locale sau centrale vor derula programe de eficientizare energetică, siguranță seismică sau la incendii”, se arată într-o postare pe Facebook a Guvernului României.

Totodată, Nicolae Ciucă a reiterat că au fost închise cele 24 de ținte și jaloane asumate de România până la 31 martie, termenul impus de Comisia Europeană, cu toate că ministrul Fondurilor Europene a declarat că două borne nu au fost închise până la acea dată.

„România ș-a îndeplinit la timp obligațiile asumate prin PNRR și începe deja să valorifice cele aproape 30 de miliarde de euro puse la dispoziția noastră.”

Context

Ministrul Fondurilor Europene, Dan Vîlceanu, a declarat miercuri, 30 martie, că România a rămas cu două jaloane restante din PNRR – Finalizarea analizei opțiunilor privind cloud-ul guvernamental și lansarea cererii de propuneri de granturi pentru competențe digitale. Ministrul a avansat un termen de 2 săptămâni pentru închiderea celor două borne restante.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *