Ciucă, despre majorarea pensiilor și salariilor anunțate de PSD: Nu am discutat în coaliție. Trebuie măsuri credibile
Premierul Nicolae Ciucă a evitat să spună clar dacă pensiile și salariile vor fi majorate de la 1 ianuarie 2023, așa cum își doresc social-democrații. El a menționat doar că acest subiect nu a fost discutat în coaliție și că nu poate da un răspuns concret. În schimb, șeful Guvernului a explicat că datoria Executivului este să vină cu „măsuri care să fie credibile și care să se bazeze pe date concrete și pe realitatea posibilităților bugetului de stat”.
Vor fi majorate salariile și pensiile, așa cum a anunțat PSD?, au cerut jurnaliștii să știe, după ședința Biroului Politic Național al PNL de miercuri, 31 august.
„Nu am discutat în coaliție. Nu avem proiecția de buget pentru 2023, nu pot să răspund cu da sau nu”, a fost replicat premierului, după ce a fost rugat să răspundă cu „da” sau „nu” la această întrebare.
Anterior, când jurnaliștii au pus aceeași întrebare, prim-ministrul a dat un răspuns vag și lung:
„Știți foarte bine că, la nivelul guvernului, activitatea este focalizată pentru a găsi soluțiile și a lua deciziile cele mai potrivite, astfel încât să putem să depășim situația de criză și să avem asigurate măsurile de protejare a cetățenilor în iarna care urmează. Cu toții avem în atenție efectele care sunt produse de creșterea prețurilor la energie, gaze, inflația. Toate aceste aspecte afectează bugetul fiecărui cetățean. Ca atare, este responsabilitatea noastră să venim cu măsuri concrete, să venim cu măsuri care să fie credibile și care să se bazeze pe date concrete și pe realitatea posibilităților bugetului de stat.
Știți foarte bine că, de fiecare dată când am vorbit, am avut pe masă trei direcții prioritare:
1 – să protejăm cetățenii, să treacă cât mai ușor de această perioadă și veniturile afectate de inflație… Este o problemă pe care toți o conștientizăm. Trebuie luate măsuri, dar trebuie să avem pe masă cifrele pe care ni le oferă bugetul de stat. De la voința politică la așteptările cetățeanului… trebuie să le prezentăm adevărul și să știe care sunt posiblitățile guvernului, astfel încăt să nu creăm speranțe care sunt false și nu le putem duce la bun sfârșit. Guvernul este dator să ia masuri, să realizeze obiective și nu putem să vorbim despre lucruri pe care nu le putem realiza.
2 – A doua direcție este cea în care menținem echilibrul economic. Nu există în momentul de față altă soluție de a trece prin această situație de criză decât prin a focaliza tot potenţialul nostru prin economie, să avem un dialog permanent cu mediul de afaceri, prin a stimula investiţii şi a lua decizii economice care să aibă efect imediat şi să capitalizăm ce putem avea la bugetul de stat, pentru a avea banii necesari pentru pachetele de sprijin pentru populație.
Până acum, am avut cel puţin două pachete de sprijin consistente pentru populaţie. Populaţia vulnerabilă este prioritatea noastră.
3 – cea de-a treia direcție este de a ne consolida profilul de ţară şi credibilitatea în măsurile pe care le-am luat pentru a elimina MCV, să beneficiem de avantajele pe care ni le oferă statutul de membru în Schengen, să ne consolidăm profilul de securitate în interiorul UE şi NATO”.
În conferința susținută astăzi, ministrul social-democrat al Muncii a subliniat că PSD nu va renunța la măsură, argumentând că „fișa postului guvernului este săaibă grijă de cetățeni”.
Ciucă a comentat că este convins că Marius Budăi cunoaște ce scrie în fișa postului, iar „în fișa postului ministrului Muncii, atunci când venim cu astfel de propuneri, cel puțin pe majorarea salariilor și pensiilor, trebuia să aibă în vedere că este obligatorie consultarea Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social plus discuții care trebuiau să aibă loc la nivelul coaliției și nivelul guvernului”.
Șeful Executivului a explicat că aceste lucruri se vor clarifica și va exista o abordare la nivelul Guvernului.
„Ca atare, toate chestiunile le vom clarifica și vom avea o abordare la nivelul guvernului, așa cum am avut și până în acest moment. Este vorba de responsabiltiate, este vorba de ceea ce oamenii așteaptă de la noi, să știe că guvernul este în măsură să ia decizii reale, și nu vorbe. Contează ce facem, nu ce vorbim”, a punctat Nicolae Ciucă.
Întrebat dacă impactul de 11 milioane de lei la buget – cifră avansată de ministrul Budăi – este sustenabil, liderul PNL nu s-a pronunțat, invocând, din nou, lipsa proiecției bugetare pentru anul viitor.
„Atât timp cât nu avem proiecția bugetară pentru 2023 și tot când în acest moment la Ministerul Muncii își desfășoară activitatea grupurile de lucru prin care avem sarcină asumată prin PNRR să eliminăm inechitățile din legea salarizării și pensiilor… când vom finaliza toate chestiunile, trebuie să ne gândim la toate celelalte măsuri pe care trebuie să le luăm pentru majorarea salariilor și pensiilor”.
Context
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat miercuri, 31 august, că Partidul Social Democrat va propune coaliției o serie de măriri ale salariului minim pe economie, a pensiei minime și a punctului de pensie și va insista ca elevii și profesorii care vor obține medalii la olimpiadele internaționale să primească premii care încep de la 2.500 de euro.
În cazul în care măsurile propuse de PSD vor fi agreate și de PNL și de UDMR, salariul minim pe economie ar urma să crească la 3.000 de lei brut. Din aceștia, 200 de lei vor fi neimpozitabili.
„Ne dorim să încercăm să nu mai existe în România sărăcie în muncă”, a spus Marius Budăi, în timpul unei conferințe de presă.
Social-democrații își doresc ca pensia minimă să crească la 1.100 de lei, iar punctul de pensie să ajungă la 1.745 de lei.
PSD își mai propune ca elevii care obțin medalii la olimpiadele internaționale să fie premiați cu 5.000, 8.000 și 10.000 de euro, în funcție de medalie, iar profesorii să fie premiați cu 2.500, 4.000 sau 5.000 de euro, în funcție de medalie.
Mărirea premiilor pentru elevii care obțin medalii la olimpiadele internaționale este discutată și în cadrul ședinței de Guvern de miercuri.
„Avem, de asemenea, o Hotărâre prin care avem o creștere substanțială a premiilor pentru elevii români care au făcut înaltă performanță internațională, fără a-i neglija pe cei care au făcut performanță națională. Sunt premiate și școlile din care provin acești elevi”, a declarat Sorin Cîmpeanu, în debutul ședinței de Guvern de miercuri.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More Information here on that Topic: mainnews.ro/ciuca-despre-majorarea-pensiilor-si-salariilor-anuntate-de-psd-nu-am-discutat-in-coalitie-trebuie-masuri-credibile/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on that Topic: mainnews.ro/ciuca-despre-majorarea-pensiilor-si-salariilor-anuntate-de-psd-nu-am-discutat-in-coalitie-trebuie-masuri-credibile/ […]
… [Trackback]
[…] Read More here on that Topic: mainnews.ro/ciuca-despre-majorarea-pensiilor-si-salariilor-anuntate-de-psd-nu-am-discutat-in-coalitie-trebuie-masuri-credibile/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Information here to that Topic: mainnews.ro/ciuca-despre-majorarea-pensiilor-si-salariilor-anuntate-de-psd-nu-am-discutat-in-coalitie-trebuie-masuri-credibile/ […]