Tuesday, April 16, 2024
Jurnalism corect


Ciucă: Am depășit 1,6 miliarde de metri cubi de gaze în depozitare

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 21 iulie 2022

Premierul Nicolae Ciucă a transmis joi, 21 iulie, în contextul propunerii Comisiei Europene (CE) de reducerea a consumului de gaze în Uniunea Europeană (UE) cu 15%, că România are suficiente resurse pentru încălzirea din iarna 2022-2023.

„Ieri am depășit 1,6 miliarde de metri cubi în depozite, ca atare evoluția depozitării zilnice este una foarte consistentă și încurajatoare”, a transmis șeful Executivului, aflat în vizită la Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice, Râmnicu Vâlcea.

Anterior, CE a stabilit un obiectiv la nivel european ca depozitele de gaz să fie cel puțin 80% pline până la 1 noiembrie. Conform premierului, țara noastră se află înaintea calendarului european de acumulare a rezervelor pentru iarnă.

„Ar fi trebuit ca, până la 1 august, să ajungem la 46%, 57% la 1 septembrie, 66% dacă nu mă înşel la 1 octombrie şi 80% la 1 noiembrie (…) Aşa cum arată cifrele astăzi, suntem peste procentele asumate (…) În momentul de fața nu exitsă niciun fel de temere ca România să nu aibă gazul neecsar pentru iarna 2022-2023”, a declarat premierul.

Context 

CE a propus miercuri, 20 iulie, un plan de reducere a cererii de gaze, pentru a pregăti Uniunea Europeană de reduceri suplimentare de aprovizionare. Noul regulament stabilește ca obiectiv pentru toate statele membre să reducă voluntar cererea de gaze cu 15% între 1 august 2022 și 31 martie 2023.

Statele membre vor trebui să-și actualizeze planurile naționale de urgență până la sfârșitul lunii septembrie pentru a arăta cum intenționează să atingă obiectivul de reducere și ar trebui să raporteze Comisiei progresele la fiecare două luni.

Potrivit unor surse guvernamentale, Guvernul analiza anterior posibilitatea ca în această iarnă, în funcţie de evoluțiile războiului din Ucraina şi efectele sancţiunilor aplicate Federației Ruse, să impună o raţionalizare a consumului de gaze, însă doar pentru marii consumatori, populaţia nefiind direct afectată.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW