Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Cîțu spune că certificatul verde este în vigoare în România și vrea de la Ministerul Sănătății o analiză a măsurilor luate acum

By Diochetanu Andreea , in Politic Stirile zilei , at 7 ianuarie 2022

Președintele PNL și al Senatului, Florin Cîțu, a declarat vineri, 7 ianuarie, că certificatul verde este în vigoare în România și, momentan, nu s-a ajuns la o concluzie în coaliție privind proiectul care să meargă mai departe – cel depus de PNL și blocat în Camera Deputaților sau cel pregătit de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, deși acest proiect nici nu a fost depus în Parlament.

„Certificatul verde este în vigoare în România în mare parte. Sunt foarte multe instituţii, restaurante, la cinematograf, la mall dacă mergi trebuie să prezinţi certificatul verde şi care are varianta cu vaccinat sau trecut prin boală. Suntem într-un stadiu avansat, România are şi am luat decizia în Guvernul pe care l-am condus, avem acest certificat verde. Unde avem o discuţie în coaliţie, cum merge mai departe cu certificatul verde. Cred că este important ca cel puţin personalul din sistemul medical şi angajaţii, cei care lucrează în sistemul medical, atât la stat, cât şi la privat, acestora să li se ceară certificatul verde.

A fost discuţia despre Ministerul Afacerilor Interne, în special IGSU, şi acesta era introdus în acel proiect şi alte funcţii esenţiale. Pentru restul economiei, juriştii sunt împărţiţi. Unii spun că este ok, alţii spun că nu este ok. Aici specialiştii trebuie să se pronunţe. Varianta pe care am propus-o în Parlament este discutată şi cu specialişti în sănătate, şi din justiţie. La două voturi nu a trecut de Senat, deci are susţinere şi are susţinerea parlamentarilor, vom vedea dacă merge mai departe. Dacă nu, oricum avem certificat verde în România astăzi. Aici este foarte important să fie aplicată această măsură”, a afirmat Florin Cîţu, vineri, într-o conferință de presă, chestionat pe acest subiect.

Șeful liberalilor a mai punctat, referitor la certificatul COVID-19, că alte soluții „nu au fost aduse la vot” și nici nu „au fost trecute prin guvern”.

„Voință politică există, am arătat și când am fost premier. Deocamdată nu a fost pus pe masă un proiect ca să fie votat, nu a fost depusă nicio inițiativă”, a completat președintele Senatului.

Vrea raport de la MS privind măsurile anti-pandemie

Întrebat dacă ar putea fi convocată o sesiune extraordinară a Parlamentului pentru acest proiect de lege, Cîțu a răspuns că „este o soluție”, dar mai întâi vrea să vadă „o analiză asupra a ceea ce se întâmplă în ultima perioadă”.

„Este o soluţie, întâi ar trebui să vedem o analiză a ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă. Eu am avut o opinie personală că nu cred că era ok să relaxăm condiţiile de sărbători, aş vrea să vedem dacă relaxarea acestor condiţii a avut un efect în a opri pandemia sau a accelerat numărul de cazuri. Va trebui să facem o analiză a măsurilor care s-au luat acum să vedem dacă ele trebuiesc îmbunătăţite sau nu”.

Florin Cîțu a menționat că analiza măsurilor trebuie făcută de cei „care au propus măsurile”.

„Analiza trebuie să vină de la cei care au propus măsurile şi să fie prezentată în coaliţie spre informare. Nu trebuie să ne referim şi să spunem că….poate rezultatele sunt perfecte şi atunci trebuie să mai luăm astfel de măsuri în perioada următoare. Dar dacă nu au fost bune trebuie să ne ferim. Fără o analiză transparentă, curajoasă nu putem să luăm decizii în perioada următoare. Şi de aici poate şi neasumarea politică pentru că nu ştiu exact cum merg aceste măsuri”, a adăugat Cîțu.

Referitor la declarațiile președintelui PSD, Marcel Ciolacu, care a apreciat că certificatul COVID nici nu mai este util în această perioadă, Cîțu și-a arătat disponibilitatea să afle și alte soluții de la social-democrați.

„Orice instrument, atunci când zicem că nu este singurul, trebuie să venim și cu alternativa. Dacă specialiștii vin cu altceva, acceptăm orice soluție care să reducă numărul de persoane infectate zilnic, numărul persoanelor care ajung la ATI, și să crească gradul de vaccinare.

Dacă sunt şi alte soluţii, dacă preşedinte PSD, Marcel Ciolacu, are şi altă soluţie, sunt foarte deschis să vedem şi altă soluţie. Dacă nu certificatul verde, altceva. Dar vă spun foarte clar nu voi accepta nicio soluţie care închide economia. Nicio soluţie care vine şi închide economia nu va fi susţinută de PNL”, a mai punctat Cîţu.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW