Monday, November 28, 2022
Jurnalism corect


Ciolacu, despre rocada premierilor: Dacă nu se face această rotativă, nu există altă variantă decât alegeri anticipate

By Diochetanu Andreea , in Politic Stirile zilei , at 9 august 2022

Marcel Ciolacu, liderul PSD, a exclus posibilitatea ca rotativa guvernamentală să nu aibă loc în primăvara anului viitor, așa cum stabilește protocolul coaliției formată din PNL-PSD-UDMR. Declarația vine în condițiile în care un lider PNL a declarat, zilele trecute, că a schimba un premier cu un an înainte de alegeri, când ai război la graniţe, nu ar fi un semnal bun.

Întrebat marți, 9 august, dacă își mai dorește să fie premier, Ciolacu a menționat că dorința sa ține de votul social-democraților, nu de el însuși.

„În primul rând, este o onoare să fii prim-ministru, nu e pe dorințe. Dorința mea ține de votul colegilor mei. Dacă colegii mei vor considera că eu sunt cea mai ptorivită persoană să-i reprezint ca prim-ministru, eu am să fiu”, a declarat președintele Camerei Deputaților marți, 9 august.

Totodată, în contextul declarațiilor șefului PNL Iaşi, Alexandru Muraru, despre rotativa din 2023, șeful PSD s-a arătat convins că partidul pe care îl conduce va da premierul în primăvara anului viitor. În caz contrar, Ciolacu evocă alegerile anticipate.

„Categoric (va da PSD premierul în primăvara anului 2023 – n.red.). Haideți să nu comentez eu cum se trezește unul pe plajă, prin vacanță, să dea el vreo știre la televiziuni. Protocolul este clar și am anunțat că dacă nu se face această rotativă, altă variantă decât alegeri anticipate nu există”, a conchis Ciolacu.

Liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru a susţinut, referindu-se la problema rotativei din 2023, când funcţia de premier ar urma să fie preluată de PSD, că a schimba un premier cu un an înainte de alegeri, când ai război la graniţe, nu ar fi un semnal bun.

Alexandru Muraru consideră că PSD ar putea accepta menţinerea lui Nicolae Ciucă în funcţia de premier şi pentru a evita o luptă de putere în interiorul partidului.

„România nu a avut niciodată un scenariu din acesta, al unei retrageri negociate din postul de premier. Într-adevăr problema schimbării premierului în mai-iunie anul viitor apare în protocolul coaliţiei. Însă personal cred că trebuie să vedem cum va arăta situaţia geopolitică la momentul acela, pentru că a schimba un premier cu un an înainte de alegeri în plin conflict la marginea graniţelor României nu cred că fi un semnal bun. Şi Marcel Ciolacu a spus la un moment dat, înainte ca premierul Nicolae Ciucă să fie şi preşedinte PNL că dacă lucrurile merg bine în coaliţie şi la guvernare nu este sigur că va mai fi realizată rotativa”, a declarat pentru News.ro, liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru.

Ulterior, social-democrații au transmis că liberalii ar trebui să fie îngrijorați de știrile legate de scumpirea prețurilor la energie, unde cetățenii „așteaptă soluții” și inclusiv PNL a respins ideea, prin vocea purtătorului de cuvânt, Ionuț Stroe.

Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW