Ciolacu anunță un sprijin de urgență pentru fermieri, în valoare de 60 milioane de euro
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi, 14 septembrie, înaintea ședinței de Guvern, că Executivul va aproba un sprijin de urgență de 60 milioane de euro pentru fermierii din sectorul vegetal afectați de războiul din Ucraina și de importul de cereale. Potrivit acestuia, suma alocată va fi asigurată în proporție de 50% din fonduri europene, restul provenind de la bugetul de stat.
„Acordăm un sprijin de urgență fermierilor din sectorul vegetal cu mari probleme în a-și valorifica producția din 2022, din cauza războiului din Ucraina și a importurilor de cereale. Sprijinul este de 2 lei pe litru pentru 50% din motorina folosită în lucrările agricole. Bugetul total este de 60 milioane de euro, asigurat și din fonduri europene, și din bugetul național. Din informațiile mele, 30 milioane euro sunt de la Uniunea Europeană și 30 milioane de euro de la bugetul național. Cam aceasta va fi și ponderea în viitor pentru acoperirea acestor urgențe ale fermierilor”
Totodată, acesta i-a cerut ministrului Agriculturii, Florin Barbu, să se pregătească „pentru decizia Comisiei Europene de mâine – oricare va fi – privind importul de cereale din Ucraina”.
În luna mai, Uniunea Europeană a permis Poloniei, Ungariei, Bulgariei, României și Slovaciei să interzică vânzările pe piața internă de grâu, porumb, rapiță și semințe de floarea-soarelui provenite din Ucraina, fiind permis astfel doar tranzitul acestor mărfuri pentru export în alte țări. Această interdicție urmează să se încheie la data de 15 septembrie.
Ministrul român al Agriculturii, Florin Barbu, și omologul ungar, Istvan Nagy, au solicitat împreună Uniunii Europene, la 12 septembrie, interdicția importurilor de cereale din Ucraina până la finele anului.
Foto: Inquam Photos / George Călin
Comentarii