Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Ciocniri între manifestanţi şi forţele de ordine la Paris, la protestul împotriva creşterii vârstei de pensionare

By news.ro , in Stirile zilei , at 19 ianuarie 2023

Membri ai unor grupuri radicalizate şi violente – Black Bloc – au aruncat cu pubele, PET-uri şi fumigene în forţele de ordine, joi, la Paris, în cadrul zilei de mobilizare împotriva unei reforme a pensionării, iar unităţi mobilizate au acţionat în vederea dispersării grupului cu gaze lacrimogene, la câţiva paşi de Piaţa Bastiliei, relatează Le Figaro.

Numeroşi elevi participau la manifestaţii la Paris.

20 de arestări la Paris, 17 la Lyon

Prefectura Poliţiei Parisului anunţă că 20 de persoane au fost arestate la manifestaţiile din capitala franceză, la manifestaţii împotriva reformei pensionării.

Participarea salariaţilor EDF la mobilizarea de joi era, la prânz de 44,5% din efectivul total, a anunţat conducerea companiei energetice – un nivel mult mai important decât la manifestaţii precedente de acest tip.

Puterea parcului nuclear se preconiza să scadă la 63% joi la prânz, faţă de 72% cât prevedea EDF, potrivit unor date ale companiei analizate de AFP.

Greva antrenează indisponibilitatea sau scăderea producţiei la şapte reactoare – Paluel 2, 3 şi 4, Belleville 1 şio 2, Chinon 3 şi Gravelines 5.

Sursa foto: Twitter / PhoenixCNE

Comentarii