Cetățean ucrainean, reținut la Constanța pentru dare de mită. Promisese 90.000 de dolari unor vameși din port
Un cetățean ucrainean a fost prins în flagrant, vineri, 31 mai, la Constanța, în timp ce oferea 20.000 de dolari unei persoane, pentru a facilita intrarea pe teritoriul României a unui container cu aproape 1.000 de cutii cu replici ale unor branduri renumite de încălţăminte, a transmis Direcția Națională Anticorupție (DNA) într-un comunicat de presă.
Suma totală pe care bărbatul o promisese era de 90.000 de dolari pentru patru astfel de containere.
Toate cele patru containere conţineau replici (cel puţin 990 de cutii/container) ale unor branduri renumite de încălţăminte.
„Inculpatul ar fi promis să remită pentru trei dintre containere suma de 20.000 dolari/container, iar pentru cel de-al patrulea suma de 30.000 de dolari”, a transmis DNA.
Inculpatul a fost reținut, iar sâmbătă, 1 iunie, va fi prezentat magistraţilor din cadrul Tribunalului Constanţa, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Foto: Inquam Photos / Ovidiu Micsik
Comentarii