Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Cererea Secției Speciale, care poate cauza schimbarea procurorului din dosarul Tel Drum, se reia la Instanța Supremă | SIIJ vrea să o ancheteze pe Alexandra Lăncrănjan

By Robert Madaianu , in Justitie Stirile zilei , at 21 octombrie 2020 Etichete: , ,

Judecătorii Instanței Supreme discută, miercuri, cererea Secției Speciale, de confirmare a redeschiderii urmăririi penale în cazul Alexandrei Lăncrănjan. Ea este cea care l-a pus sub acuzare pe Liviu Dragnea în dosarul Tel Drum, în anul 2017.

Potrivit unor surse judiciare, dosarul pentru care SIIJ vrea undă verde este un caz mai vechi, închis și menținut astfel în ciuda unei plângeri anterioare.

Dacă Lăncrănjan ar fi trimisă în judecată iar instanța ar confirma că probele împotriva sa au fost strânse legal (după camera preliminară, deci), magistratul ar putea fi suspendat și, implicit, schimbat din dosarul Tel Drum, aflat aproape de trimiterea în judecată.

Situația dosarului Tel Drum se poate schimba, în contextul în care procurorul care se ocupă de caz în momentul de față ar ajunge ca împotriva lui să fie pusă în mișcare acțiunea penală, să fie trimis, ulterior, în judecată iar judecătorul de cameră preliminară să constate legalitatea rechizitoriului. Practic, dacă s-ar ajunge la o asemenea, în planul numărul doi s-ar suspenda din funcție procurorul respectiv iar ulterior ar fi preluat acel dosar de un alt procuror care ar putea să ducă pe mai departe ancheta la bun sfârșit iar dacă nu ar avea toate datele despre acel dosar chiar ar putea să prelungească termenul de soluționare al dosarului și, în anumite situații, să readministreze probele din dosarul respectiv”, a explicat avocatul Adrian Cuculis pentru Main News, la momentul solicitării SIIJ.

Dragnea, aproape de trimiterea în judecată

Condamnat încă din 2019 în dosarul DGASPC, fostul șef PSD a fost inculpat, de curând, și în cazul Tel Drum, semn că ar putea fi trimis în judecată de procuroarea Lăncrănjan.

În acest dosar, cu un prejudiciu de peste 20 de milioane de euro, Dragnea este acuzat de DNA de fraudă cu fonduri europene și guvernamentale.

CITEȘTE MAI MULTE AICI: Liviu Dragnea, inculpat în dosarul Tel Drum. DNA i-a schimbat încadrarea pentru una din acuzații

Sursa foto: Revista 22

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW