Ce spune Florin Cîțu despre consilierul PNL implicat în altercația de la Mogoșoaia
Florin Cîțu, liderul PNL, a declarat sâmbătă, 29 ianuarie, că Valentin Ene, consilierul local PNL implicat în altercația de la Mogoșoaia, va fi exclus din partid, dacă ancheta dovedește că acesta a fost vinovat de acuzațiile care i se aduce.
„În PNL, nu tolerăm violențe verbale fizice de niciun fel. I-am cerut președintelui PNL Ilfov să ia cele mai dure măsuri. Știu că este o anchetă în vigoare. Dacă ancheta dovedeşte că e vinovat, atunci va fi exclus din partid”, a punctay președintele PNL, sâmbătă, într-o ocnferință de presă, chestionat pe marginea acestui subiect.
Consilierii locali Valentin Ene (PNL) și Dinu Gheorghe (PMP) au agresat-o, joi, pe Felicia Ienculescu-Popovici, consilier local USR.
În acest caz a fost deshis deja un dosar penal. Polițiști din orașul Buftea s-au sesizat din oficiu pentru infracțiunea de ultraj, dosarul fiind înaintat către Parchetul de pe lânga Judecătoria Buftea, urmărirea penală fiind în competența procurorului de caz.
Președintele PNL Ilfov, Hubert Thuma, a anunțat vineri, 28 ianuarie, că Valentin Ene, consilierul local din Mogoșoaia acuzat că ar fi agresat o consilieră USR, a fost suspendat din funcțiile de conducere din partid, până la finalizarea anchetei.
Între timp, Dinu Gheorghe și-a dat demisia din partid, a anunțat sâmbătă, 29 ianuarie, Partidul Mișcarea Populară (PMP).
Inquam Photos / George Călin
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: mainnews.ro/ce-spune-florin-citu-despre-consilierul-pnl-implicat-in-altercatia-de-la-mogosoaia/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on to that Topic: mainnews.ro/ce-spune-florin-citu-despre-consilierul-pnl-implicat-in-altercatia-de-la-mogosoaia/ […]