Ce minciuni grosolane ar fi „strecurat” în CV-ul său Kristof Lajos, „antrenorul de genii” acuzat că a violat un copil
De-a lungul timpului, Kristof Lajos, acuzat că a violat un băiat de 14 ani, și-a consolidat imaginea de binefăcător al copiilor supradotați prin elaborarea unui CV cu adevărat impresionant. Bărbatul de 39 de ani, supranumit „antrenorul de genii”, se recomanda drept „profesor, scriitor, dramaturg și mentor de top”, iar activitatea sa profesională era completată de o listă întreagă de premii și colaborări importante. Kristof Lajos, care a absolvit doar opt clase, scria în CV, printre altele, că, în 2013, Academia Română i-a acordat un premiu de excelență și că, în 2022, a colaborat cu Teatrul Elisabeta.
Povestea de succes a lui Kristof Lajos părea una desprinsă din filmele cu final fericit. Un copil care a crescut prin orfelinate de la vârsta de 3 ani a reușit să învingă orice piedici ale vieții și să-și construiască o carieră strălucitoare. Mai mult, odată ajuns pe culmile succesului și-a dorit să-i ajute să se dezvolte intelectual pe copiii care proveneau din familii fără posibilități materiale și care aveau aptitudini speciale.
Kristof Lajos se recomanda în biografia sa publică drept „profesor, scriitor, dramaturg și mentor de top”, absolvent al Facultății de Științe și Litere, specializarea Relații internaționale și studii europene, profil Istorie și al Facultății de Psihologie și Științele Educației, omițând să scrie însă și detalii despre studiile liceale. Mai multe detalii, pe Gândul.ro.
Sursa foto: Poliția Română
Comentarii