Cazanciuc: Imediat ce o să avem semnăturile, vom depune moţiunea de cenzură
Preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, a declarat joi că moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban va fi depusă imediat ce vor fi adunate toate semnăturile necesare.
„Imediat ce o să avem semnăturile, angajamentele asumate de parteneri; moţiunea de cenzură trebuia depusă ieri pentru că fiecare zi cu acest Guvern, din păcate, înseamnă pentru poporul român un cost, un cost pe sănătate, un cost pe economie. De ieri trebuia depusă moţiunea de cenzură, dar trebuie să adunăm toate semnăturile, toate forţele care vor să scape de acest Guvern cât mai curând posibil”, a spus Cazanciuc înainte de şedinţa Comitetului Executiv Naţional (CExN) al PSD.
Social-democratul a susţinut că sunt adunate aproape toate semnăturile pentru moţiunea de cenzură.
Întrebat dacă înainte de depunerea moţiunii de cenzură ar trebui organizat un congres al PSD, Cazanciuc a răspuns:
„Cu siguranţă trebuie un congres, cât se poate de repede, în condiţii sanitare, care să permită organizarea. Poate să fie un mixt de un număr de oameni care pot să rămână într-o sală în siguranţă cât va fi posibil, probabil şi o formulă combinată de vot de la distanţă, în aşa fel încât să asigurăm o dezbatere reală, o participare cât mai largă a membrilor PSD, dar toată lumea să ştie că se află în siguranţă. (…) E nevoie de un congres pentru a stabiliza conducerea partidului şi de a aduna toate energiile în jurul unei echipe. Echipa trebuie să funcţioneze cu motoarele turate. Vedeţi că este nevoie de o poziţie foarte fermă, e nevoie să dăm jos acest Guvern cât mai repede posibil şi pentru acest lucru este nevoie ca toate energiile să stea în spatele unei echipe”, a spus social-democratul.
Inquam Photos / George Călin
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More Information here to that Topic: mainnews.ro/cazanciuc-imediat-ce-o-sa-avem-semnaturile-vom-depune-motiunea/ […]
… [Trackback]
[…] Information on that Topic: mainnews.ro/cazanciuc-imediat-ce-o-sa-avem-semnaturile-vom-depune-motiunea/ […]
… [Trackback]
[…] There you can find 13412 additional Info to that Topic: mainnews.ro/cazanciuc-imediat-ce-o-sa-avem-semnaturile-vom-depune-motiunea/ […]